Cele mai bune delicii culinare din crap – 3 reţete de la pescari

1 reteta peste 1 jpg jpeg

Crapul a rămas pentru pescari peştele preferat din râurile, bălţile şi iazurile din ţara noastră. Chiar dacă de câteva decenii somnul l-a detronat, totuşi crapul, este mai iubit de pescari, deşi este un peşte viclean, discret şi cu o prudenţă legendară.

Mulţi pescari cunosc reţete culinare delicioase cu crap şi preferă să le realizeze folosind peşte care provine din captură proprie. Pentru prinderea lor însă, specialiştii recomandă folosirea unor scule profesionale de pescuit, cum sunt cele din gama de mulinete de pe TotalFishing.ro şi mai ales, utilizarea celui mai eficient tip de montură crap.

mulinete de pe TotalFishing.ro

montură crap

Pescuitul la crap în România a devenit o pasiune pentru mulţi oameni. Despre crap se spune că este un peşte râvnit de pescari. În ceea ce priveşte nutriţia, crapul este un peşte semi-gras. Carnea sa este bogată în proteine şi în plus conţine acizi graşi nesaturaţi benefici pentru sănătatea cardiovasculară, valoarea calorică fiind medie.

Pentru a realiza delicii culinare din crap este nevoie ca acest peşte să fie proaspăt. Crapul se poate cumpăra din pescării în care se vinde ca peşte viu, sau se poate pescui în bălţile şi iazurile din România. Având în vedere că jumătate din greutatea lui se va pierde ca deşeu (ex. intestine), aţi putea cere vânzătorului de la pescărie să vă dea un crap proaspăt, curăţat. Iată câteva reţete culinare din crap:

1. Crap umplut cu nuci

Se folosesc următoarele ingrediente: un crap de 1kg, 200 g miez de nucă, 2 ouă, 1 kg ceapă, 50 g stafide, 100 g pesmet, 50 ml ulei de floarea-soarelui, 100 ml vin alb, sare şi piper după gust.

Mod de realizare:

  • Se curăţă crapul de solzi, se taie la burtă şi se elimină intestinele, apoi se spală cu apă. Într-o tigaie se adaugă ulei şi se căleşte ceapa, care în prealabil a fost tăiată mărunt. Apoi se adaugă nucile şi pesmetul şi se căleşte la foc mic timp de câteva minute.
  • În acest compoziţie se adaugă apoi şi stafidele, ouăle bătute, puţină sare şi piper după gust. Se amestecă foarte bine, iar apoi se umple peştele cu noua compoziţie. Se coase burta peştelui cu sfoară, eventual se înfăşoară cu sfoară şi peştele de câteva ori.
  • Se ia o tavă potrivită, se unge cu ulei, se aşază peştele, deasupra se toarnă restul de ulei şi se dă la cuptor. În timpul frigerii se mai unge peştele cu sosul lăsat în tavă, iar la final se pune şi vinul pentru ca preparatul să fie mai delicios. Se mai frige timp de 10 minute şi apoi peştele este gata pentru a fi servit la masă. Acest preparat merge bine şi cu o porţie de cartofi prăjiţi sau copţi la cuptor.

2. Crap spaniol

reteta peste 2 jpg jpeg

Se folosesc următoarele ingrediente: un crap de 1 kg, 100 g ulei, 40 ml oţet, 15 g usturoi, sare şi piper după gust. 

  • Se curăţă crapul şi se spală, se taie în bucăţi potrivite. Apoi se condimentează fiecare bucată cu sare şi piper şi se unge cu ulei.
  • Se unge o tavă cu ulei, se pun bucăţile de crap şi se frig la cuptor pe toate părţile.
  • Din usturoi, puţină sare, ulei şi oţet se prepară un mujdei, care se adaugă peste bucăţile de peşte din tavă.
  • Se lasă încă 10 minute la cuptor, apoi preparatul se poate servi. 

3. Crap cu sos de roşii

reteta peste 3 jpg jpeg

un crap de 1kg, 600 g roşii, 200 g ceapă, 50 g făină albă, 125 ml ulei, 100 ml vin alb, 1 lămâie, puţin cimbru, o legătură de pătrunjel, sare şi piper după gust.

Mod de realizare:

  • Cel dintâi se curăţă crapul şi se spală, apoi se condimentează cu sare, piper, cimbru.
  • Se pregăteşte tava pentru cuptor, se unge cu ulei; se poate folosi şi o foaie de pergament.
  • Se dă peştele prin făină şi se pune la fript în tavă, în cuptor. Se rumeneşte peştele pe ambele părţi, apoi se scoate din tavă şi se pune pe un platou.
  • Ceapa se curăţă, se spală, se taie feliuţe şi se căleşte în uleiul din tavă. Apoi se adaugă felii de roşii, se condimentează cu sare şi piper, se mai lasă la foc mic, timp de 10 minute. Se pune peştele, se toarnă acest sos delicios deasupra lui, se adaugă şi vinul alb, felii de lămâie şi se mai lasă în cuptor 5 minute.
  • La final se presară pătrunjel tocat şi se poate servi.

Poftă bună!