Cele mai gustoase chiftele de porumb

chiftele jpeg

Această reţetă clasică se poate face şi cu porumb congelat. Aceste chifteluţe delicioase reprezintă o masă gustoasă şi le poţi servi ca atare sau cu un sos alături, împreună cu o friptură la grătar.

Ingrediente

1 1/2 cană făină 2 linguri făină de porumb fină 1 lingură zahăr tos 2 linguriţe praf de copt 1 linguriţă sare 1/2 linguriţă piper 525 g boabe de porumb (proaspăt sau congelat) 1/2 ardei iute mediu, fără seminţe, tocat (opţional) 2 linguri ceapă verde tăiată fin 120 ml lapte integral 2 ouă 120 ml ulei

Mod de preparare

Amesteci făina cu cea de porumb, zahărul, praful de copt, sarea şi piperul într-un vas mare. Adaugi porumbul, ardeiul iute tocat şi ceapa verde peste ingredientele solide. Le amesteci cu mâinile sau cu o spatulă, până când legumele sunt acoperite.

Separat, amesteci laptele cu ouăle până la omogenizare, apoi torni compoziţia peste cea de făină şi porumb. Amesteci cu o spatulă, până când făina este încorporată şi până obţii un aluat consistent. Îl dai deoparte.

Încingi uleiul într-o tigaie, la foc mediu. Pui în tigaie 4 porţii de aluat, le aplatizezi cu o lingură sau cu o spatulă şi le prăjeşti 2-3 minute, până se rumenesc. Le întorci pe partea cealaltă şi le mai ţii 2-3 minute sau mai mult, până se pătrund chiftelele.

Le scoţi pe hârtie absorbantă şi continui cu restul de aluat. La final, serveşti chiftelele de porumb calde sau la temperatura camerei.

Sursa + foto: www.thekitchn.com

www.thekitchn.com