Mirosul lor te învăluie dimineaţa la orice colţ de stradă, dar sunt atât de uşor de preparat acasă. Încearcă-i şi nu vei regreta!

 

Ingrediente

500 g făină albă

300 ml apă

7 g drojdie uscată

1 lingură zahăr tos

1 linguriţă sare

2 linguri ulei vegetal

2 l apă

1 lingură bicarbonat de sodiu

seminţe (susan, in, mac etc.), pentru decor

 

Amesteci drojdia cu 100 ml apă călduţă şi cu zahărul, apoi dai deoparte 10 minute până se activează. Într-un vas larg, cerni făina, presari sarea, torni drojdia şi restul de apă călduţă. Amesteci până obţii un aluat moale, apoi pe o suprafaţă tapetată cu puţină făină, frămânţi până ce aluatul devine elastic şi nu se mai lipeşte de mâini. Ungi un bol cu puţin ulei, formezi o bilă de aluat, acoperi cu folie de bucătărie şi dai deoparte să dospească o oră.

Preîncălzeşti cuptorul la 190 °C. Tai aluatul în 12-14 părţi egale, le dai o formă rotundă, apoi cu degetul apeşi în mijlocul fiecăreia până obţii o gaură. Modelezi covrigii şi îi opăreşti un minut în apă clocotită cu bicarbonat, apoi îi scoţi cu o paletă şi îi transferi într-o tavă cu hârtie de copt, lăsând spaţiu suficient între ei. Presari seminţele şi dai tava la cuptor 20-25 de minute până s-au rumenit. Serveşti covrigii cu unt sau cu dulceaţă.

FOTO Shutterstock