Cum faci cea mai bună dulceaţă de portocale
Iarna înseamnă, fără doar şi poate, şi miros aromat de portocale, însă dulceaţa de portocale este ideală pentru a fi savurată în această perioadă, mai ales că are un gust acrişor.
Ingrediente necesare:
- un kilogram de portocale - două lămâi - 800 de grame de zahăr - 500 de ml de apă - două pliculeţe de zahăr vanilinat
Mod de preparare:
Curăţă portocalele de coajă cât mai subţire, fără a desprinde şi partea albă. Taie mărunt coaja curăţată şi pune apa la fiert.
Când apa e fierbinte, însă nu fierbe, stinge focul şi pune coaja tocată mărunt. Aşteaptă zece minute la fiert, apoi strecoar-o. Adaugă şi zahărul şi dă totul în clocot, amestecând puţin.
Curăţă portocalele de coaja albă, taie-le bucăţele, iar apoi stoarce zeama de lămâi şi toarn-o peste portocale.
În momentul în care siropul s-a îngroşat, pune coaja înapoi în cratiţă, aşteaptă cinci minute, iar apoi adaugă fructele şi zahărul vanilinat. Spumează pieliţele care se desprind de pe portocale.
Fierbe totul timp de o oră, iar apoi pune dulceaţa în borcane şi închide-le ermetic. Întoarce-le şi lasă-le să se răcească.