Cum se înroşeşte corect un ou de Paşte
Conform tradiţiei, ouăle se înroşesc în Joia Mare. Chiar dacă varianta de a le cumpăra gata vopsite din magazine pare cea mai simplă, este mult mai uşor decât crezi să le faci chiar tu, acasă. Află în continuare cum se înroşeşte corect un ou de Paşte.
Primul pas este să cumperi ouăle pentru vopsit. Dacă vrei să obţii ouă de un roşu clar, aprins, este recomandat să cumperi ouă cu coaja albă. Dacă le vei alege pe cele cu coaja maronie, vei obţine nuanţe de roşu închis sau chiar grena.
Cum se înroşeşte corect un ou de Paşte: fierberea ouălor
Ouăle trebuie spălate şi degresate foarte bine înainte, pentru ca vopseaua să adere la coajă. Spală-le cu grijă, într-un vas cu multă apă călduţă şi detergent de vase. După această operaţiune, le pui într-o oală încăpătoare, torni apă cât să le acopere cu două degete şi le fierbi 5 minute după ce au dat în clocot.
Cum se înroşeşte corect un ou de Paşte: alegerea vopselei
În ceea ce priveşte vopseaua, găseşti în supermarketuri o varietate de game şi culori. Poţi opta între cele lichide şi cele sub formă de praf, cele mate şi cele sidefate, cele care vin însoţite de diverse stickere sau ornamente. Este foarte important, orice ai alege, să citeşti instrucţiunile de pe pachet şi să le urmezi întocmai. Vopseaua de ouă conţine diverse substanţe chimice, despre care poţi afla, de asemenea, citind ambalajul. De aceea, dacă doreşti să vopseşti ouăle în mod natural, poţi opta pentru produse naturale. Sfecla roşie este un excelent colorant pentru ouăle roşii, iar cu ajutorul frunzelor de ceapă roşie poţi obţine ouă roz sau roşu pal.
Trebuie doar să le pui la fiert odată cu ouăle, să le fierbi împreună 15 minute şi vei obţine nuanţa dorită.
Citeşte şi:
Cum să decorezi ouăle de Paşte – Cele mai bune vopsele naturale