Desert din fructe

1 shutterstock 1574945098 jpg jpeg

Lasă deoparte bomboanele din comerţ, cu E-uri adăugate, şi prepară un desert sănătos, din câteva ingrediente simple. Întreaga familie va îndrăgi această reţetă simplă: rulouri dulci din fructe!

Ingrediente 

  • 200 g căpşuni
  • 200 g fructe de pădure
  • 1-2 linguri zeamă de lămâie 
  • 1-2 linguriţe miere 

Mod de preparare 

Speli fructele, le tai bucăţi şi le pui într-un blender. Mixezi până obţii o pastă cremoasă. 

O altă variantă este să speli fructele şi să le fierbi la foc potrivit 15-20 de minute. Apa în care fierb trebuie să fie atât cât să le acopere, nu mai mult. Ulterior, le transferi într-un blender şi le mixezi. 

Opţional, te poţi ajuta de o sită pentru a strecura pasta şi pentru a-i înlătura seminţele. 

Torni pasta de fructe într-o tavă de cuptor, tapetată cu hârtie de copt, şi o nivelezi cu ajutorul unei spatule. Laşi tava la o temperatură de 70 de grade Celsius, timp de trei, patru ore sau mai mult, dacă este necesar pentru ca pasta de fructe să se deshidrateze. Va fi gata când textura nu va mai fi una lipicioasă. 

Ulterior, laşi tava să se răcorească, apoi cu un cuţit sau cu o foarfecă de bucătărie tai desertul fâşii. 

FOTO: Shutterstock.com

Încearcă şi reţeta de Chipsuri din fructe

Chipsuri din fructe

2 shutterstock 1490115245 jpg jpeg