Trei rețete de prăjituri delicioase și simplu de realizat!

Dacă aveți poftă de ceva dulce, însă vreți să vă asigurați că desertul conține cele mai bune ingrediente, cel mai eficient mod este ca acesta să fie făcut în casă. Pentru a nu ne complica nici prea tare însă, venim în ajutor cu 3 rețete de prăjituri delicioase, dar simplu de realizat în același timp. Iată cum să le prepari!

Trei rețete de prăjituri delicioase și simplu de realizat! Foto: Arhivă
Trei rețete de prăjituri delicioase și simplu de realizat! Foto: Arhivă

Fie că preferați un gust mai dulce sau mai răcoritor, am pregătit 3 rețete care să-i împace și pe cei mai mofturoși. Pe lângă faptul că sunt delicioase, un plus este că sunt simplu de făcut, nu necesită mult timp și nici multe ingrediente.

Lămâiță glazurată

Deși poate sună complicat în primă fază, vă promitem că mai simplu de atât nu se poate! Întregul proces, cu tot cu coacere, va dura în jur de 40 de minute, iar dacă urmați pașii prezentați mai jos vă veți bucura de 6 porții din acest desert. Această prăjitură este una extrem de fresh, dulce-acrișoară.

Ingrediente

Ingrediente pentru blat:

  • 140 g faină
  • 150 g zahăr 
  • un praf de sare 
  • 1/4 linguriță bicarbonat de sodiu
  •  2 ouă
  • 2 linguri de iaurt simplu 
  • 3 linguri de ulei 
  • coaja de la 2 lămâi
  • 3 linguri zeamă de lămâie

Ingrediente glazură:

  •  150 g zahăr pudră
  • 2-4 linguri zeamă de lămâie

Mod de preparare

  • Cuptorul se preîncalzește și se pregătește o tavă cu foaie de copt. Apoi, toate ingredientele pentru blat se pun într-un castron și se amestecă cu o lingură sau se folosește mixerul, până când compoziția devine omogenă.
  • Compoziția se toarnă apoi în tavă și se va ține la cuptor pentru 25-30 de minute sau până devine rumenă și trece testul scobitorii.
  • În timp ce prăjitura e la cuptor, se va pregăti glazura. Se adaugă zeamă de lămâie peste zahărul pudră, puțin câte puțin, în timp ce se va amesteca neîntrerupt. Când glazura are o consistență puțin mai lichidă decât mierea și este complet omogenizată, este gata.
  • Pasul următor: scoate prăjitura, las-o să se răcească și abia apoi glazureaz-o. Ulterior, aceasta se pune la rece pentru 20-30 de minute, apoi poate fi servită.
Prăjitură lămâiță Foto: Rețete Practice
Prăjitură lămâiță Foto: Rețete Practice

Cel mai simplu Cheesecake

Pentru iubitorii prăjiturii cheseecake, am ales și o rețetă simplă, care să nu vă dea prea mari bătăi de cap. Pentru prepararea acestui desert nu va trebui să separi ouă și să bați albușuri, ci doar să mixezi câteva ingrediente. Sună ușor, nu? Să trecem la treabă!

Ingrediente

Ingrediente compoziție:

  • 1 kg brânză de vaci 
  • 5 ouă
  • 200 g zahăr 
  • 2 plicuri pudding de vanilie
  • zeama și coaja răzuita de la o lămâie

Ingrediente pentru ornat:

  •  200-250 g smântână pentru frișcă
  • 1 pliculeț zahăr vanilat 
  • zahăr după gust 
  • 1 pliculeț de întăritor de frișcă (opțional) 
  • 3-4 linguri de dulceața

Mod de preparare

  1. Toate ingredientele pentru cheesecake se pun într-un castron și se mixează bine, până obții un aluat omogen, dens, dar care curge.
  2. Aluatul de cheesecake se toarnă apoi într-o formă cu pereți detașabili, unsă cu puțin unt și tapetată cu zahăr. Tava se lasă la cuptor pentru aproximativ o oră, până când prăjitura devine aurie.
  3. După ce a copt, desertul trebuie lăsat la rece. Abia apoi acesta se desprinde de margini ușor, cu un cuțit, apoi se scot pereții laterali ai tăvii folosite.
  4. Apoi, se bate frișca cu zahărul și zahărul vanilat, iar dacă e cazul se poate adăuga și un întăritor de frișcă. Aceasta se va întinde pe toată partea superioară a desertului, peste care se vor pune câteva linguri de dulceață în centru. Poftă bună!
Un cheesecake ușor de preparat Foto: Rețete Practice
Un cheesecake ușor de preparat Foto: Rețete Practice

Prăjitura Arlechin

Și acest desert reușește să îmbine cu succes dulcele cu acrișorul, fiind la fel de ușor de preparat. Iată de ce ai nevoie!

Ingrediente

  •  1 pachet de unt
  • 170 g zahăr
  • 200 g faină 
  • 3 ouă
  • gem/dulceață acrișoară
  • nucă măcinată

Mod de preparare

  • Freacă untul cu 70 g zahăr, adaugă apoi făină și 3 gălbenușuri.
  • Pune aluatul într-o tavă unsă și tapetată cu făină, și pune totul la cuptor până ce se rumenește puțin deasupra.
  • Pune un strat de gem peste blat, urmat de albușurile bătute spumă cu 100 g de zahăr.
  • Presară nuca măcinată deasupra și mai lasă prăjitura puțin la cuptor. Și asta e tot!
Prăjitura Arlechin Foto: Rețete Practice
Prăjitura Arlechin Foto: Rețete Practice

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!