Brioşe vesele

Mulţumim Adelina oprică din Bucureşti pentru reţeta acestor brioşe delicioase!
Ai nevoie de
125 g unt (moale) 125 g zahăr tos 2 ouă mari 125 g făină 1 linguriţă praf de copt 2 linguri lapte 3-4 picături esenţă vanilie
75 g unt
2 linguri lapte
225 g zahăr pudră
2-3 picături esenţă vanilie
colorant alimentar
bomboane colorate (opţional)
Mod de preparare
Freci într-un bol untul cu zahărul, până obţii o cremă pufoasă. Încorporezi, pe rând, ouăle bătute şi amesteci bine. Amesteci făina cu praful de copt, apoi o cerni peste acestea. Adaugi, tot acum, laptele şi esenţa de vanilie. Împarţi, în mod egal, aluatul şi umpli cu el formele speciale de brioşe. Le dai la cuptor (preîncălzit 20 de minute) până cresc şi se rumenesc uşor, în jur de 15-20 de minute.
Pentru cremă, laşi untul să se înmoaie, torni laptele, esenţa de vanilie şi jumătate din cantitatea de zahăr, şi le baţi câteva minute. Adaugi restul de zahăr şi câteva picături de colorant alimentar şi mai baţi (sau mixezi), până obţii o cremă pufoasă. Când brioşele s-au răcit, le decorezi cu această cremă şi cu bomboane colorate (opţional).
Echipa clickpoftabuna.ro nu îşi asumă responsabilitatea eventualelor nereuşite culinare. Reţetele sunt trimise de cititorii noştri şi aparţin acestora.