Fasole bătută
Ingrediente: 500 g fasole boabe, 1 ceapă albă, 1 ceapă roşie, 2 căţei de usturoi, 1 gogoşar, 1 morcov, 1 felie de ţelină, 1 linguriţă zahăr, 200 ml ulei, 1 crenguţă de cimbru, sare, piper
Mod de preparare:Număr porţii: 8 Timp de preparare: 90 min Dificultate: mică
Laşi fasolea la înmuiat de seara până dimineaţa în apă rece. O clăteşti, o acoperi cu apă şi o fierbi. Schimbi apa de două ori şi o înlocuieşti de fiecare dată cu apă caldă. În cea de-a treia apă adaugi sare şi o fierbi până este bine pătrunsă.
Separat, cureţi şi tai, după preferinţă, ceapa roşie, gogoşarul, morcovul, ţelina şi le căleşti cu două linguri de ulei şi o lingură de apă până se înmoaie bine, apoi le torni peste fasole. Potriveşti gustul de sare şi piper, adaugi crenguţa de cimbru şi le fierbi îm preună încă 10 minute, apoi laşi să se răcorească.
Scoţi crenguţa de cimbru deoparte, mixezi sau presezi fasolea şi zarzavaturile până se transformă în piure fin. Freci fasolea cu ulei, turnat câte puţin, ca la maioneză. La sfârşit, adaugi usturoiul zdrobit şi aşezi pasta de fasole într-un castron.
Separat, tai ceapa albă felii subţiri, presari deasupra zahăr şi o caramelizezi într-o tigaie încinsă, apoi o torni peste fasolea din castron. O serveşti cu castraveciori muraţi sau altă salată preferată.