Pulpă de curcan în crustă de chili
Ingrediente: 1 kg pulpă de curcan, 2 cepe potrivite, 1 morcov, 4 linguri ulei, 500 ml supă de pui strecurată, 700 g cartofi mici, 700 g fasole verde, 1 căţel usturoi, 1 ardei iute roşu, 5 linguri ketchup, 1 lingură miere, 5 felii subţiri de bacon, 1 fir de cimbru, 50 g unt, sare, piper
Mod de preparare:Număr porţii: 4 Timp de preparare: 90 min Dificultate: medie
Dezosezi cu grijă pulpa de curcan, o condimentezi cu sare şi piper, după gust, o rulezi strâns şi o legi să nu se desfacă în timpul preparării. Aşezi rulada de carne într-un vas mare, o stropeşti cu ulei şi o rum neşti uşor pe toate părţile, împreună cu o ceapă şi un morcov tăiate bucăţi mari. Adaugi apoi treptat supa fierbinte şi laşi să fiarbă circa o oră, la foc mic, până scade zeama şi carnea se rumeneşte deasupra.
Separat, fierbi cartofii curăţaţi de coajă şi fasolea în apă cu sare şi cimbrul, după care le strecori şi arunci cimbrul. Împarţi tecile de fasole în grupe de 4-5 bucăţi, le împache tezi cu felii de bacon şi apoi le prăjeşti într-o tigaie neaderentă cu ulei bine încins. În grăsimea rămasă, rumeneşti cartofii fierţi şi păstrezi totul cald.
Pentru prepararea crustei de chili, căleşti uşor în unt, amestecând permanent, o ceapă tocată mărunt, usturoiul zdrobit, ardeiul iute curăţat de seminţe şi tocat mărunt, ketchupul, mierea, sare şi piper, după gust. Torni crusta de chili peste ruloul de carne, aşezi alături în tavă cartofii rumeniţi şi pacheţelele de fasole. Le introduci la cuptor pentru circa 10 minute pentru a se amesteca aromele, apoi le serveşti.