Spaghete delicioase cu sos de roşii şi busuioc

1 food 3075854 1920 jpg jpeg

Simţi că ai nevoie de o perioadă de detoxifiere după perioada de sărbători? Ei bine, îţi recomandăm această reţetă delicioasă de spaghete cu sos de roşii şi busuioc.

Fără prea multe grăsimi şi uşor de pregătit, această reţetă e ideală pentru orice prânz ori cină.

Spaghete delicioase cu sos de roşii şi busuioc - ingrediente necesare:

- 500 de grame de spaghete - trei linguri de ulei de măsline - doi căţei de usturoi - două conserve de roşii întregi, decojite - o lingură de zahăr - o linguriţă de oregano uscat - 15 frunze de busuioc proaspăt - sare şi piper, după gust - parmezan pentru servit

Spaghete delicioase cu sos de roşii şi busuioc - mod de preparare:

Într-o tigaie mare, pune uleiul de măsline şi adaugă usturoiul tăiat mărunt. Căleşte-l un minut, iar apo adaugă câteva frunze de busuioc, pentru ca aromele să se întrepătrundă.

Adaugă mai apoi roşiile strivite ori tocate, dar şi celelalte frunze de busuioc. Asezonează cu sare şi piper, dar nu uita să adaugi şi linguriţa de zahăr, pentru a contracara aciditatea roşiilor. Fierbe totul timp de 20 de minute.

Între timp, fierbe pastele potrivit instrucţiunilor de pe pachet, iar apoi strecoară-le şi amestecă-le cu sosul de roşii. Condimentează cu sare şi aşază pastele în farfurii. Ulterior, presară parmezan ras.

Poftă bună!

Sursa foto: https://pixabay.com/

https://pixabay.com/