Ştrudel cu piersici şi prune

strudel cu prune si piersici jpeg

V-am propus până acum tot felul de reţete de ştrudel cu diverse umpluturi. De data aceasta vă propunem o umplutură mixtă, de prune cu piersici.

Ingrediente

Pentru foi 500 g făină 200 ml apă călduţă 3 linguri ulei 1 lingură oţet 1 linguriţă sare

4-5 piersici

500 g prune (care se desfac uşor de pe sâmburi)

150 g zahăr

2 pacheţele zahăr vanilat

½ linguriţă scorţişoară măcinată

3 linguri griş

ulei pentru uns foile

50 g zahăr pudră aromatizat cu vanilie

50 g fulgi de migdale

Cum se prepară

Se curăţă fructele de sâmburi, se taie felii, se pudrează cu zahăr şi zahăr vanilat, apoi se lasă la macerat de seara până dimineaţa. Se scurg de zeamă şi se pudrează cu scorţişoara măcinată. Separat, se amestecă ingredientele pentru foi şi se frământă bine până se obţine un aluat omogen şi elastic. Se lasă la loc cald circa 20 de minute, apoi se întinde pe o faţă de masă pudrată cu făină, trăgând aluatul cu mâna de la mijloc spre margini, până se obţine o foaie foarte subţire.

Se taie foaia de aluat în dreptunghiuri (de mărimea tăvii în care va fi copt ştrudelul), se ung cu ulei, se presară cu griş, se aşază, pe latura lungă, umplutura de fructe macerate şi se rulează cât mai strâns, după care se aşază în tava unsă cu puţin ulei. Deasupra se presară fulgii de migdale. Se coace în cuptorul bine încins circa 40-45 de minute. Se taie felii groase după răcirea completă şi se servesc pudrate cu zahăr aromat cu vanilie.