Musaca de post

1 musaca jpg jpeg

O reţetă simplă, saţioasă şi delicioasă, dar şi potrivită pentru Postul Paştelui este această reţetă de musaca de post.

Musaca de post - ingrediente necesare:

- un kilogram de cartofi - 400 de grame de ciuperci - două cepe mari - un morcov - patru linguri de ulei - 50 de grame de margarină - trei linguri de bulion - o legătură de mărar - o legătură de pătrunjel - sare şi piper, după gust

Musaca de post - mod de preparare:

Curăţă cartofii, taie-i sub formă de cubuleţe şi pune-i la fiert. Prepară un piure moale cu margarină, iar apoi condimentează cu sare şi piper.

Curăţă ceapa şi morcovul, taie-le mărunt şi căleşte-le în uleiul încins.  Adaugă apoi ciupercile spălate şi tăiate mărunt, după care acoperă cu apă şi aşteaptă să fiarbă.

După ce scade apa, se lasă la răcit şi se trec prin maşina de tocat. Adaugă bulionul şi verdeaţa tocată mărunt. Condimentează cu sare şi piper.

Într-o tavă, aşază în straturi piureul de cartofi şi legumele călite. Deasupra se pune o ceaşcă de bulion dizolvat în apă, restul de verdeaţă tocat mărunt. Se lasă la cuptor, la foc potrivit în jur de 30 de minute.

Poftă bună!