Plăcintă cu nucă, reţeta pas cu pas

rulada (2) jpeg

În lipsă de idei, găteşte un desert tradiţional slovac, uşor şi perfect pentru a-l împărţi cu prietenii, servit cu o ceaşcă de cafea.

Ce iţi trebuie pentru prepararea aluatului  

½ kg făină

250 ml apă

10 g drojdie proaspătă

4 linguri miere

un praf sare

De ce ai nevoie pentru umplutură

300 g miez de nucă

50 g zahar

Cum se prepară plăcinta cu nucă

Dizolvă cubul de drojdie cu puţină apă caldă, adaugă două linguri de faină şi amestecă până obţii o maia pe care o laşi la dospit până îşi dublează volumul.

Pune făina cernută într-un vas. Adaugă apa călduţă, mierea, maiaua dospită şi praful de sare.

Frământă până obţii un aluat elastic si nelipicios.

Cantitatea de făină poate fi variabilă datorită tipului de făină folosit, dacă ţi se pare prea tare aluatul mai adaugă puţină apă, dacă e prea moale mai adaugă făină.

image

Pune vasul într-un loc cald si lasă-l la dospit până îşi dublează volumul.

Împarte aluatul in două. Întinde o foaie iar deasupra presară nuca măcinată care a fost amestecată in prealabil cu zahărul.

image

Rulează şi aşază plăcinta într-o cratiţă rotundă, tapetată cu hârtie de copt.

Lasă din nou la crescut cam 30 minute apoi unge toată suprafaţa cu un sirop făcut din apă cu zahăr.

Dă-o  la cuptor, la foc mic, până se rumeneşte. Când o scoţi din cuptor o ungi din nou cu siropul pentru a-i da un aspect frumos.

image

Sursa  http://www.todaywebake.com