Cum se mânca în perioada fanariotă. La curţile boierilor se pregăteau în zilele de sărbătoare şi 60 de feluri de mâncare
Pe lângă aducerea din Orient a anumitor reţete specifice şi ingrediente, abundenţa era specifică meselor servite de bogaţi în Ţările Române în perioada fanariotă.
Opulenţa a fost cuvântul de ordine în perioada domniei fanariote. Luxul era remarcat de către oricine venea în Moldova sau Ţara Românescă. „Domnii fanarioţi vor aduce cu ei moravurile din Fanar, în care se întâlneau câteva tradiţii bizantine şi multe „apucături“ turceşti. La Bucureşti şi la Iaşi, la curţile domneşti sau în rândul boierimii, treptat, obiceiuriie se orientalizează. Pentru călătorul apusean, de la sfârşitul veacului al XVIII-lea, Moldo-Valahia însemna intrarea în Turcia, sau, dacă venea dinspre Răsărit, însemna că nu a ieşit încă din Turcia. Călătorii străini sunt miraţi de luxul în care trăiesc boierii fanarioţi în contradicţie cu sărăcia şi mizeria care domină clasele inferioare, iar imaginea oraşelor cu străzi neîngrijite şi pline de noroi pe care circulă trăsuri elegante comandate în străinătate, numai în Bucureşti existau în secolul al XVIII-lea 2000 de trăsuri. Tabloul vieţii cotidiene din secolul al XVIII-lea ar fi incomplet fără straiele luxoase, trufandalele scumpe, vinurile importate din Occident, diverse porţelanuri, argintărie dar chiar şi mobilă, pe care elitele nu pregetau să le comande la casa de Comerţ Constantin Hagi Pop din Sibiu sau la alţi negustori cunoscuţi în acea perioadă“, arată Istoricul Raluca Frâncu în lucrarea „Scurtă incursiune în gastronomia fanariotă“.
Se schimbă maniera de a mânca
Apar noi reguli în privinţa modului de comportament în timpul mesei. Este vorba de o manieră mult mai elegantă de a mânca prin folosirea furculiţei, lingure şi a cuţitului, care încep să aibă o răspândire mare în Europa. „Începând cu secolul al XVII-lea, autorii cărţilor de bucate din Franţa comentează arta culinară raportând-o «bunului gust», pe care ei îşi dau seama că îl posedă doar de câteva generaţii şi (...) încearcă să arate că evoluţia artei culinare este paralelă cu cea a societăţii, ceea ce este valabil şi pentru zona noastră. Încă din Evul Mediu aşa numitele «manuale de curtoazie» încearcă să schimbe comportamentul în timpul mesei, prin combaterea lăcomiei, agitaţiei şi murdăriei şi a lipsei de consideraţie faţă de ceilalţi comeseni. Dacă în această perioadă, fiertura se sorbea în doi sau în trei din acelaşi blid, bucata de carne se mânca de pe acelaşi fund de lemn, băutura se sorbea din aceeaşi cupă care circula de jur împrejurul mesei şi bucata de pâine sau carne se înmuia în solniţe sau castronaşe cu sos comune. Folosirea pe scară tot mai largă, încă din secolul al XVII-lea, în Europa, a cuţitelor, furculiţelor şi lingurilor determină un nou comportament la masă şi maniere mult mai elegante, evitându-se astfel de tablouri groteşti ca cel de mai sus. Apar, astfel, noile norme de comportament în timpul mesei conform cărora: «Nu trebuia să duci mâncarea la gură cu vârful cuţitului ... furculiţa, a cărei folosinţă era recomandată pentru majoritatea alimentelor, era nepotrivită pentru măsline, pe care trebuia să le aduni cu mâna .... Şervetul nu trebuia legat în jurul gâtului, ci pus pe piept»“, consemnează istoricul Raluca Frâncu.
