Povestea Crăciunului

În fiecare an, ziua de Crăciun este aşteptată cu nerăbdare atât de cei mici, cât şi de cei mari, deopotrivă. Creştinii sărbătoresc naşterea Fiului Sfânt ‒ prilej de speranţă, de bucurie şi de ospeţe alături de cei dragi.

O sărbătoare păgână

Încă dinaintea naşterii lui Hristos, în Roma Antică se sărbătorea, între 17 şi 24 decembrie, sfârşitul anului solar (solstiţiul de iarnă). Aveau loc numeroase ceremonii, Saturnaliile, dedicate lui Saturn, zeul semănăturilor şi al fertilităţii. Totul culmina cu data de 25 decembrie, indicată în calendare drept ziua naşterii Soarelui – pentru că ziua începea să fie mai lungă decât noaptea.

Tot pe data de 25, romanii îl sărbătoreau pe zeul persan al luminii, Mithra. Potrivit legendei, acesta s‑a născut dintr-o stâncă, iar păstorii din ţinut au venit să i se închine...

Totuşi, de ce 25 decembrie?

Când creştinismul a devenit religie majoritară, credincioşii celebrau nu naşterea, ci Învierea lui Iisus Hristos. Sărbătorirea zilei de naştere era considerată de feţele bisericeşti drept o reminiscenţă păgână, demnă de dispreţ. Însă, tot mai multă lume încerca să afle care e momentul venirii pe lume a Fiului lui Dumnezeu. Cum în cărţile sfinte nu se menţiona nicio dată anume, mai-marii Bisericii, trăitori în secolul al IV-lea, au fixat ziua respectivă pe 25 decembrie.

Alegerea ar avea următoarea explicaţie: oamenii vremii credeau că facerea lumii coincidea cu echinocţiul de primăvară (25 martie) – prin urmare, concepţia Fiului Domnului nu putea avea loc decât în acea zi. Adăugând apoi 9 luni, se obţinea data naşterii Sale – adică, 25 decembrie. Fericită coincidenţă, aniversarea se suprapunea sărbătorii mai vechi a „Soarelui

nebiruit“, Mithra.

Originea denumirii

Mulţi cercetători români cred că numele de „Crăciun“ provine din latinescul „calatio“ – momentul când preoţii păgâni anunţau sărbătorile din luna în curs. Alţi specialişti sunt însă de părere că termenul vine din latinescul „creatio“ – Crăciunul fiind, deci, ziua creării sau facerii lui Iisus. O posibilă etimologie poate fi legată de numele slav al solstiţiului de iarnă – Korochun.

Legendă

În folclor, circulă următoarea poveste: se zice că Fecioarea Maria, însărcinată cu Pruncul Sfânt, umbla, însoţită de Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost pentru a naşte. A ajuns la casa unor bătrâni, Crăciun şi Crăciunoaia, însă nici aceştia nu au primit-o înăuntru. Pentru că-i venise sorocul, Fecioara a intrat în ieslea vitelor.

Crăciunoaiei i s-a făcut milă de ea şi a acceptat s-o moşească. Ca să împiedice asta, Crăciun i-a tăiat babei mâinile. Fecioara Maria a suflat însă peste cioturile femeii, iar mâinile i-au crescut la loc.