(VIDEO) Vali Crăciunescu: "Lacrima ce-mi pică e dragostea pe care o pun în mâncare"

Maria si Vali jpeg

Text: Maria Belu Foto: Sorin Stana

Omul-spectacol Vali Crăciunescu găteşte. Din când în când! Dar pune pasiunea celui care îi place la nebunie să mănânce. Şi-n bucătărie, l-am surprins pe Vali la fel de spumos şi „nebun“ ca pe scenă.

M-am întâlnit cu cântăreţul Vali Crăciunescu pe terasa unui restaurant de lângă Parcul Carol, din Bucureşti. L-am „branduit“ cu şorţul „Click! Poftă bună!“ şi ne-am pus pe... treabă. Urma să facem împreună pizza... vegetariană. Adică, mă lămureşte el, „o pizza cu legume cu şi cu... multă carne. Aşa cum îmi place mie!“

Gastronomie şi... rock

A venit însoţit de Dan Măciucă, impresarul lui. Motivul întâlnirii: să gătim şi să povestim despre... gastronomie şi muzică. În ordinea asta am crezut că va decurge întâlnirea cu cel care a cântat „Trăiască berea!“ (din culise: Vali mărturiseşte că nu-i place berea, aşa că bea limonadă). Ordinea a fost inversată de el. Mi-a spus amuzat: „Prima oară am gătit la 12 ani ciorbă şi ouă prăjite. Părinţii mei au fost aşa de încântaţi de ciorba mea că m-au lăsat s-o mănânc... singur.“

Vali Crăciunescu vă oferă o reţetă de inspiraţie autohtonă: Pizza cu de toate

Vali este un adevărat om-spectacol şi umple cu personalitatea lui micuţa bucătărie în care ne aflăm. Îmi spune că acum cântă la acordeon şi la pian, „dar şi cu vocea“, în bandul Blue Sound Chicago. „Blues american cu inserţii de folclor românesc“, îmi spune. Aflu că băieţii vor pleca în perioada august-septembrie, alături de formaţia Iris, într-un turneu de promovare în 12 oraşe din ţară.

image

Mulţumim restaurantului Presto Pizza, din Bucureşti

«Respect reţetele, dar nu-mi ies!»

Interesant tot ceea ce-mi povesteşte simpaticul meu interlocutor, dar eu nu mă las şi-l întreb iarăşi de bucătărie. Îl descos despre ce reţete ştie şi dacă le respectă... E foarte important! Mă lămureşte hâtru! „Respect reţetele, dar nu-mi iese nimic! Doar eu mănânc temeinic tot ce gătesc. Ei, Maria, ascult blues în timpul în care fac mâncare, devin nostalgic, pentru că încep să-mi aduc aminte de iubirile trecute, iar lacrima ce-mi pică e dragostea pe care o pun în mâncare“, îmi povesteşte râzând. „Îmi mai place să dăruiesc cu dragoste flori femeilor frumoase, dar, deocamdată, nu am curajul să le ofer şi mâncare făcută de mine. Îmi doresc ca, după ce apare articolul, cititoarele voastre să-mi corijeze şi să-mi îmbunătăţească tehnica culinară“, continuă el. Râd cu poftă! El îmi opreşte elanul umoristic spunându-mi: „Nu râde, Maria! Am o grădină în care am pus straturi de ceapă, morcovi, pătrunjel… Am ambiţia să pun zarzavat la borcan pentru iarnă!“. Abia aştept să gust din murăturile lui, dar să şi ascult CD-ul care va apărea în curând!

Pizza Carnivora

image

Ingrediente

30 g ardei gras 50 g bacon 40 g ciuperci 35 g măsline 90 g mozzarella 90 g piept de pui 20 g salam 40 g şuncă 100 g sos de roşii

Pentru aluatul de pizza:

făină

drojdie cât o boabă

de mazăre

sare

zahăr

lapte

apă

ulei

Preparare

Bucătarul restaurantului l-a ajutat pe Vali la prepararea blatului. Se face astfel: amesteci puţină apă călduţă cu o linguriţă de sare, zahăr şi puţină făină şi laşi la crescut maiaua. După ce aceasta a dospit, torni puţin lapte călduţ, făină, două linguriţe de ulei şi frămânţi un aluat elastic. Laşi puţin la dospit şi întinzi foia. Restul este dragoste şi sigur pizza ta va fi delicioasă. Vali l-a întins cu mâna. A pus peste el două linguri de sos şi l-a întins bine pe toată suprafaţa. Apoi a adăugat pe rând toate ingredientele pentru umplutură. A dat pizza la cuptor pentru… trei minute. Dan, impresarul lui, i-a fost client. A gustat din ea şi i-a plăcut. Abia atunci am mâncat şi eu. Da, a fost foarte bună!



Recente

img 1 jpeg
cuptor cu microunde shutterstock 1060457837 jpg
ulei de masline shutterstock 403638466 jpg
pulled pork shutterstock 1673261689 jpg
chiftele de rosii tomatokeftedes shutterstock 2103366965 jpg
image png
image png
3 banane jpg jpeg
fructe de mare jpg
cum alegi carnea jpg
suberek cu carne shutterstock 572050978 jpg
Clătite Qatayef  shutterstock 288837386 (1) jpg
conopida reteta vegana shutterstock 1503266795 jpg
cassoulet rață fasole shutterstock 341364947 jpg
involtini rulouri carne shutterstock 1788453905 jpg
ciocolata shutterstock 1375236380 jpg
pui kiev shutterstock 2034594404 jpg
cozonac visine shutterstock 2019888323 jpg
kugel budinca de cartofi  shutterstock 2018235002 jpg
castraveti covasiti shutterstock 2037878684 jpg