Profiterol

1 shutterstock 694792549 jpg jpeg

Poate că la prima vedere pare destul de complicat de preparat, însă cu puţină răbdare şi îndemânare te poţi bucura de acest fabulos desert clasic francez: profiterol.

Ingrediente

Pentru aluat

  • 240 ml apă
  • 140 g făină
  • 4 ouă
  • 120 g unt
  • 1 praf de sare

Pentru cremă

  • 80 g zahăr
  • 30 g amidon de porumb
  • 1 praf de sare
  • 2 gălbenuşuri
  • 40 g unt
  • 500 ml lapte 
  • esenţă de vanilie

Pentru glazură

  • 100 ml frişcă lichidă 
  • 200 g ciocolată neagră
  • 200 g frişcă bătută, pentru decor

Dai drumul la cuptor la 180 °C. Pui apa într-o cratiţă pe foc, împreună cu untul şi sarea şi amesteci până se topeşte untul şi începe să dea în clocot, apoi adaugi făina. Dai focul la minim şi amesteci energic pentru a nu se forma cocoloaşe. Când compoziţia capătă consistenţa unui aluat şi se desprinde de marginile cratiţei, o dai deoparte şi o laşi să se răcească complet. 

Încorporezi ouăle, unul câte unul, în aluat şi amesteci energic pentru a se omogeniza. Aşezi hârtie de copt într-o tavă dreptunghiulară. Pui compoziţia de aluat în poş şi formezi, direct în tavă, gogoşele de diferite dimensiuni, având grijă să laşi spaţiu între ele. Dacă îţi mai rămâne compoziţie, o păstrezi pentru o a doua tavă. Dai tava la cuptor 30-35 de minute, până se rumenesc cojile, având grijă să nu deschizi deloc cuptorul. Când sunt gata, opreşti cuptorul, le mai laşi puţin cu uşa închisă, apoi le scoţi şi le ţii la răcit. 

Pentru cremă, combini zahărul cu amidonul şi cu sarea. Torni laptele a treptat, amestecând cu un tel, apoi dai vasul pe foc mediu. Amesteci până ce compoziţia dă în clocot. O laşi să fiarbă, la foc mic, aproximativ un minut, amestecând constant. Iei câteva linguri din compoziţie, le pui peste gălbenuşuri, amesteci şi pui gălbenuşurile în crema din cratiţă. Mai laşi să dea un clocot, o dai deoparte, adaugi untul şi esenţă de vanilie, după gust. După ce s-a răcorit crema, acoperi cu o folie alimentară, pentru a nu se forma o pojghiţă şi o dai la frigider aproximativ o oră. 

Pentru glazură, combini ciocolata ruptă bucăţi cu frişca lichidă, aşezi cratiţa pe foc mic şi amesteci până se omogenizează ingredientele. 

Iei un poş plin cu cremă, faci o gaură mică în partea inferioară a gogoşilor şi le umpli. Înmoi fiecare gogoaşă în glazură şi le laşi la răcorit. Le serveşti decorate cu frişcă.

FOTO: Shutterstock