Pui grecesc cu lămâie şi cartofi
Dacă nu mai ştii ce să găteşti la cină, alege această reţetă delicioasă de pui grecesc cu lămâie şi cartofi. E gata numaidecât şi e super delicioasă.
Pui grecesc cu lămâie şi cartofi - ingrediente necesare:
- şase pulpe de pui - cinci cartofi - cinci căţei de usturoi - 150 ml de zeamă de lămâie - 100 de ml de ulei de măsline - 150 ml de apă - o linguriţă de rozmarin - o linguriţă de oregano - sare şi piper, după gust
Pui grecesc cu lămâie şi cartofi - mod de preparare:
Zdrobeşte usturoiul, apoi amestecă-l cu zeama de lămâie şi cu celelalte condimente. Adaugă carnea şi cartofii tăiaţi sub formă de cuburi şi lasă totul la marinat pentru câteva ore.
Aşază totul într-o tavă antiaderentă, iar apoi adaugă 150 de ml de apă, pentru a preveni arderea ingredientelor.
Lasă totul la cuptor pentru aproximativ o oră, însă din când în când nu uita să întorci carnea şi cartofii.
Serveşte preparatul cu sos de iaurt alături.
Poftă bună!