Budincă cu spanac şi afumătură FOTO

budinca cu spanac si afumatura jpeg

Dacă duci lipsă de idei în bucătărie, propun o reţetă de budincă cu spanac şi afumătură, pe care o poţi prepara fie ca aperitiv, fie ca fel de mâncare principal, însoţit de o salată mare.

Budincă cu spanac şi afumătură - Ingrediente (6-8 porţii)

400 g ceafă afumată 2 cepe roşii 100 g unt 8 felii de pâine mai veche 200 g frunze de spanac 4 ouă 200 ml lapte 1 praf nucşoară rasă sare 1 lingură pesmet 1 ou pentru uns

Budincă cu spanac şi afumătură - Mod de preparare

Feliile de pâine şi ceafa afumată le tai cubuleţe. Pâinea o pui într-un castron mai mare şi adaugi nucşoara pentru aromă.

image

Baţi albuşurile spumă tare cu mixerul împreună cu un praf de sare şi le pui la rece ca să nu se lase.

image

Toci ceapa mărunt şi o căleşti în unt împreună cu ceafa afumată, după care o pui peste pâine. Adaugi şi spanacul rupt bucăţi mici.

image

Gălbenuşurile împreună cu un praf de sare le baţi cu telul, adăugând apoi laptele treptat. Torni compoziţia în castron şi amesteci.

image

Torni albuşurile bătute în castron şi amesteci încet de jos în sus. Ungi un vas termorezistent potrivit ca mărime cu unt şi îl tapetezi cu pesmet.

image

Pui compoziţia în vas şi îl introduci în cuptorul încins pentru 45 de minute la foc potrivit. Cu 15 minute înainte să scoţi vasul din cuptor, baţi un ou şi-l pui deasupra budincii.

image