Piept de pui în sos cremos de ciuperci

Un preparat apetisant şi săţios, pieptul de pui în sos cremos de ciuperci este numai bun pentru momentele în care vrei să pregăteşti un prânz rapid sau cină.
Ingrediente
3-4 bucăţi piept de pui
3 linguri unt
1 căţel de usturoi, pisat
100 g ciuperci
50 g smântână
2 linguri făină
250 ml lapte
pătrunjel tocat, după gust
sare şi piper
Mod de preparare
Într-un bol, amesteci 1 lingură de unt topit cu puţină sare şi piper, după gust. Dai prin amestec bucăţile de piept de pui. Le dai dai la cuptor timp de 20 de minute, întorcându-le la jumătatea timpului.
Căleşti ciupercile, curăţate şi feliate, într-o tigaie, în restul de unt, împreună cu usturoiul, până se înmoaie. Torni laptele, presari treptat făina şi amesteci continuu, până obţii o compoziţie omogenă. Adaugi smântâna şi puţină apă, dacă este nevoie. Condimentezi cu sare şi piper, după gust. Serveşti pieptul de pui cu sos şi pătrunjel.
Sursa https://therecipecritic.com