Budincă de spaghete cu ton

1 paste ton jpg jpeg

O budincă de spaghete cu ton la cuptor este săţioasă şi gustoasă, ai să vezi!

De ce ai nevoie ca să faci budincă de spaghete cu ton:

200-250 g spaghete ½ cană orez 2-3 conserve mari de ton 1 morcov 100 g brânză de vaci 100 g brânză sărată moale 50 g caşcaval ras 1 iaurt mare de băut sare piper 2 ouă ulei sau unt, pentru uns

Cum prepari budincă de spaghete cu ton:

Prepari spaghetele conform instrucţiunilor de pe ambalaj. Separat, fierbi orezul în apă cu sare până se înmoaie.Între timp, cureţi morcovul şi îl dai prin răzătoarea mică. După ce au fiert spaghetele şi orezul, le scurgi şi laşi să se răcească.

Într-un castron mare amesteci orezul fiert cu conţinutul conservelor de ton, morcovul ras, cele două feluri de brânză, iaurtul  şi un ou bătut. Sărezi şi piperezi, după gust şi omogenizezi compoziţia.

Într-o cratiţă mare, unsă cu unt sau cu ulei, aşezi un strat de spaghete, peste care pui un strat de compoziţie, apoi alt strat de spaghete, urmat de un strat de compoziţie. Ultimul va fi de spaghete, peste care presari caşcaval ras şi torni oul rămas şi bătut separat. Dai la cuptorul preîncălzit până se rumeneşte.

http://aristodelicios.yolasite.com