Ciolan afumat în aluat
Foloseşte ce mirodenii vrei pentru această reţetă de ciolan afumat în aluat. Noi am folosit rozmarin, dar foarte potrivit este şi cimbrul.
Ingrediente (1 tavă)
1 ciolan afumat fără os 1 foaie aluat foitaj 2-3 căţei usturoi, pisat 2 linguri ulei rozmarin 1 ou bătut 1 pahar vin alb ulei pentru uns
Mod de preparare
Condimentezi ciolanul cu rozmarin şi îl pui într-o tavă în care adaugi uleiul, usturoiul şi paharul cu vin. Îl dai 20-30 de minute la cuptor, la foc mediu. Decongelezi aluatul. Întinzi foaia şi o ungi cu ulei. Pui carnea, o îmbraci în aluat şi întinzi cu pensula oul bătut. Ungi un vas cu ulei, pui carnea în aluat şi bagi în cuptorul încins până se rumeneşte.