Paste cu carne şi brânză
Pentru prepararea acestui delicios fel de mâncare ai nevoie să ştii câteva trucuri: pastele se fierb întotdeauna în multă apă cu sare; pastele se pun în apă în momentul în care apa clocoteşte, altfel se vor lipi; pastele al dinte se ţin la fiert cu 1-2 minute decât scrie pe ambalaj.
Ingrediente
300 g paste (macaroane scurte sau „pipe rigate”) 400 g carne tocată de curcan (sau amestec de vită cu porc) 1 ceapă potrivită 2 linguri ulei de măsline cimbru uscat 2 linguri caşcaval ras 2 linguri parmezan ras 2 linguri smântână groasă 40 g unt 1 ou 1 lingură pesmet sare piper
Cum se prepară
Se taie ceapa mărunt şi se căleşte în ulei bine încins, până devine aurie. Se adaugă carnea tocată continuând călirea până se albeşte. Se presară cimbru, sare, piper, după gust, se adaugă 50 ml apă şi se lasă să fiarbă, sub capac, la foc mic, circa 20 de minute. Se amestecă din când în când să nu se prindă pe fundul tigăii.Se bate energic oul într-un bol până
face spumă deasupra, apoi se toarnă peste carnea fiartă şi se amestecă repede să se disperseze în toată compoziţia. Se adaugă pesmetul se amestecă bine, apoi se ia compoziţia de pe foc.Se fierb al dente pastele în apă cu sare, se scurg şi se amestecă cu carnea. Separat, se topeşte untul într-o tigaie, se ia de pe foc, se adaugă smântâna, caşcavalul ras şi parmezanul. Se omogenizează şi apoi se toarnă peste paste. Se amestecă bine şi se serveşte imediat.