Pui piccata cu lămâie, reţeta pas cu pas FOTO

pui piccata cu lamaie jpeg

„Picatta“ este un cuvânt italian, fiind forma feminină a cuvântului „piccato“, care înseamnă împănat cu grăsime, acoperit ori învelit în untură sau o grăsime similară.

Atunci când cuvântul este folosit pentru a face referire la modul de preparare al unui fel de mâncare, în special când este vorba de carne sau peşte, acest termen înseamnă „feliat, sotat şi servit într-un sos care conţine lămâie, unt şi mirodenii“. În mod tradiţional, italienii folosesc carnea de vită în reţete (vită piccata).

Cu toate acestea, cel mai cunoscut fel de mâncare de acest gen în Statele Unite ale Americii este preparat cu piept de pui (de aici şi numele de „chicken piccata“). Încearcă şi tu acest fel principal şi vei vedea cât este de gustos!

Pui piccata cu lămâie - Ingrediente (4 porţii)

4 bucăţi de piept de pui (dezosat şi fără piele) 50 g capere 1 ceapă franţuzească 1 căţel de usturoi 2 lămâi 15 g pătrunjel 1 lingură ulei 120 ml vin alb 185 ml supă de pui 1 lingură făină 30 g unt sare piper ulei de măsline, pentru servire

Mod de preparare

Tai pieptul de pui în jumătate, pe orizontală, pentru a crea 8 bucăţi subţiri. Toci ceapa şi usturoiul, feliezi o lămâie şi toci pătrunjelul.

image

Încingi tigaia grill la foc mediu spre mare şi o ungi cu puţin ulei, dacă este nevoie. Când este încinsă, frigi carnea de pui 5 minute pe fiecare parte, întorcând-o o singură dată, până când este pătrunsă.

image

Între timp, încingi uleiul într-o tigaie la foc mediu, adaugi usturoiul şi ceapa şi le căleşti 2-3 minute. Dai flacăra mai mare şi torni vinul. Fierbi la foc mic încă un minut, apoi torni supa de pui. Încorporezi făina şi amesteci până se omogenizează. Mai ţii pe foc câteva minute, până se îngroaşă sosul. Adaugi zeama de la 1 lămâie, caperele, untul şi amesteci până când se topeşte untul. Condimentezi cu sare şi piper, după gust.

image

Când pieptul de pui este fript, îl aşezi în tigaie, torni sosul peste el, presari pătrunjel tocat şi îl decorezi cu felii de lămâie. Îl serveşti imediat.

image

Sursa + foto: kitchenstories.io

kitchenstories.io