Brioșe cu dovlecei

Brioșele cu dovlecei sunt surprinzător de gustoase, bune pentru un mic dejun excelent.

briose cu dovlecei jpg

Ingrediente

250 g dovlecel ras

200 g făină

100 g brânză rasă

2 ouă

100 ml lapte

50 ml ulei

2 căței de usturoi pisați

1 linguriță praf de copt

½ linguriță bicarbonat de sodiu

sare, piper

2-3 linguri verdeață tocată

Mod de preparare

Dai dovlecelul prin răzătoare, presari puțină sare și lași 10 minute, apoi storci bine lichidul din el.

Într-un bol mare, amesteci făina cu praful de copt și cu bicarbonatul. În alt bol, bați ouăle cu laptele și cu uleiul. Adaugi usturoiul, brânza, verdeața și dovlecelul stors. Pui sare și piper, după gust.

Torni amestecul lichid peste cel cu făină și amesteci ușor cu o spatulă, doar cât să se combine. Nu mixezi prea mult. Împarți compoziția în forme de brioșe unse cu puțin ulei.

Dai la cuptor 25–30 de minute, până se rumenesc și trec testul scobitorii.