Chiftele de cartofi

Chiftelele de cartofi sunt o gustare delicioasă, crocantă la exterior și moale la interior. Se pot face simple sau cu brânză, cașcaval, verdețuri și diverse condimente pentru un plus de savoare.

chiftele de cartofi jpg

Ingrediente

1 kg cartofi

2 ouă

2 linguri făină

100 g cașcaval ras

sare

piper

ulei, pentru prăjit

salată verde, pentru servit

Mod de preparare

Speli, cureți și dai cartofii prin răzătoare. Îi amesteci cu 1/2 linguriță de sare și îi dai, 30 de minute, deoparte ca să-și lase apa. Îi clătești și îi storci bine, eventual printr-un tifon curat. Îi pui într-un castron, adaugi ouăle, cașcavalul, făina, sare și piper, după gust și continui să amesteci.

Încingi uleiul, iei cu lingura compoziție, o pui în tigaie, aplatizezi ușor și prăjești chiftelele pe ambele părți, până ce devin aurii. Le scoți pe șervețele ca să îndepărtezi excesul de ulei.

Servești chiftelele cu salată verde.