Supă-cremă de dovleac
Supa de dovleac este foarte hrănitoare şi delicioasă.

Supa de dovleac este foarte hrănitoare şi delicioasă.
Ingrediente
800 g dovleac
150 g ceapă galbenă 30 g unt
20 ml ulei de măsline
1,2 l supă de legume fierbinte
150 ml smântână lichidă sare
piper negru, proaspăt măcinat
nucșoară măcinată
20 g semințe de dovleac prăjite
Mod de preparare
Cureți și tai dovleacul în cuburi egale.
Cureți și tai ceapa mărunt.
Pui untul și uleiul de măsline într-o oală mare, adaugi ceapa și călești 5 minute la foc mic până devine sticloasă. Adaugi dovleacul, amesteci și lași încă 5 minute să se înmoaie ușor.
Torni supa fierbinte peste legume, acoperi cu capac și fierbi 20 de minute, până ce dovleacul este foarte moale. Oprești focul, pasezi cu blenderul până obții o cremă fină.
Pui oala din nou pe foc mic, adaugi smântâna lichidă, sarea, piperul și nucșoara, amesteci ușor. Servești supa fierbinte, presari semințele de dovleac prăjite deasupra. Poți adăuga și câteva picături de ulei de dovleac pentru un plus de aromă.