Salată de castraveţi cu brânză feta

Salata de castraveti cu feta jpeg

Această reţetă are un conţinut sărac de carbohidraţi, dar asta nu înseamnă că mâncarea este lipsită de gust. Din contră, este o salată delicioasă, iar brânza feta se află în topul recomandărilor medicilor nutriţionişti.

Numeroase studii publicate în jurnalele ştiinţifice au arătat că dietele low-carb sunt eficiente în ceea ce priveşte scăderea în greutate. Însă nu se cunosc efectele pe termen lung ale dietelor de acest gen.

Ce trebuie să reţii este că acei carbohidraţi buni sunt cei care au un indice glicemic scăzut, au multe fibre sau sunt reprezentaţi de cerealele integrale. Pentru o dietă sănătoasă, alege carbohidraţii buni pentru că ei îţi oferă o valoare nutriţională mai mare.

Salată de castraveţi cu brânză feta – Ingrediente

2 castraveţi mari, spălaţi 1 lingură ulei 2 linguriţe oţet din vin 60 g măsline kalamata 100 g roşii cherry, jumătăţi 1 ceapă roşie mică, tăiată 200 g brânză feta, tăiată pe diagonală ½ linguriţă oregano uscat, pentru servire fulgi de ardei iute, pentru servire sare piper

Mod de preparare

Foloseşti un curăţător de legume pentru a tăia felii subţiri de castravete, pe lungime. Le aşezi într-un vas, cu apă şi cuburi de gheaţă. Îi dai deoparte 1 oră sau până se curbează. Îi scurgi bine şi îi ştergi uşor, prin tamponare, cu hârtie absorbantă.

Între timp, amesteci uleiul şi oţetul într-un vas mic, şi condimentezi cu sare şi piper, după gust.

Pui fâşiile de castraveţi, măslinele, roşiile cherry, ceapa roşie şi jumătate din cantitatea de dressing într-un castron. Amesteci ca să se combine ingredientele. Aşezi salata în farfurii şi pui feliile de feta. Presari brânza cu oregano şi fulgi de ardei iute. Stropeşti salata cu restul dressingul rămas şi o serveşti.

Sursa + foto: www.taste.com.au

www.taste.com.au