Salată de pui cu mere şi nuci

Salata de pui cu mere si nuci jpeg

Această reţetă delicioasă şi simplă este, de fapt, o combinaţie de două salate, una de pui şi una din legume. Pe de o parte, este proaspătă, gustoasă şi crocantă, iar pe de altă parte, poate fi un prânz săţios sau un aperitiv light pe care îl poţi savura la cină. Să nu uităm de faptul că este o salată care te ajută să îţi menţii inima sănătoasă.

Nucile conţin aminoacizi care au multiple beneficii pentru sistemul vascular în cazul persoanelor care suferă de boli de inimă. Nucile conţin acid alfa-linolenic, care este un excelent antiinflamator şi care poate preveni formarea de cheaguri de sânge. Studiile arată că persoanele care adoptă o dietă bogată în alimente care conţin acid alfa-linolenic au mai puţine riscuri de a suferi un atac de cord fatal.

Ingrediente

Pentru salata de pui

¼ cană iaurt simplu, degresat 2 linguri maioneză light ¼ linguriţă busuioc uscat combinat cu cimbru uscat 250 g piept de pui fără pieliţă, tocat 3 linguri nuci tocate, nesărate ½ cană struguri, tăiaţi jumătăţi 1 măr roşu sau verde, tăiat fin

Pentru salata verde

1 salată verde (romain sau alt tip), tăiată

½ castravete tocat

1 roşie mare tăiată

1 lingură ulei de măsline

1 lingură oţet sau zeamă de lămâie

Mod de preparare

Pentru salata de pui, combini iaurtul, maioneza, busuiocul şi comnrul într-un vas mare şi omogenizezi cu o furculiţă. Adaugi bucăţile de piept de pui, nucile, strugurii şi merele tocate sau tăiate, după preferinţă. Amesteci ca să se combine aromele.

Pentru salata verde, combini într-un castron salata tocată, castravetele şi roşia. Adaugi uleiul şi oţetul şi amesteci ca să se combine aromele. Serveşti salata verde cu salata de pui deasupra.

Sursa + foto: recipes.heart.org

recipes.heart.org