Mini quiche cu spanac

Ştiai că sursa bogată de fier din spanac este doar un mit? Să ne întoarcem în timp, mai exact în secolul XIX: un cercetător german şi-a propus să studieze valoarea nutriţională a frunzelor de spanac. Din neatenţie, chimistul a notat greşit nivelul aportului de fier şi în locul celor 3,5 grame cât ar fi trebuit să fie, s-a ajuns la o cantitate de 35 de grame. Informaţia a circulat repede în lume, iar de aici şi până la seria celebră de desene animate cu Popeye Marinarul, personajul care devine puternic după ce consumă spanac, nu a fost decât un pas.
Ingrediente
Pentru aluat
- 250 g făină
- 125 g unt rece
- 1 ou
- 1 lingură apă rece
- 1 praf sare


Pentru umplutură
- 2 cartofi
- 500 g spanac
- 1 legătură ceapă verde
- 2 ouă
- 150 g caşcaval
- 1 lingură ulei
- sare, după gust
- piper, după gust
Mod de preparare
Preîncălzeşti cuptorul la 180 ºC.
Tai untul cuburi şi-l amesteci cu făina până obţii o compoziţie cu textură nisipoasă.
Adaugi oul, apa şi sarea, omogenizezi şi îl dai la frigider 1 oră. Întinzi aluatul cu un sucitor şi, cu ajutorul
unei căni, decupezi cercuri pe care le aranjezi în formele de minitartă (sau poţi folosi o formă mare de tartă).
Pentru umplutură, cureţi spanacul de codiţe, îl speli sub jet de apă rece, îl fierbi în apă cu un praf de sare 4-5 minute, îl scurgi foarte bine de lichid şi îl toci mărunt. Cureţi, speli, fierbi cartofii şi îi pasezi grosier. Încingi uleiul într-o tigaie şi căleşti ceapa verde mărunţită, apoi adaugi spanacul, şi cartofii.
Mai sotezi amestecul câteva minute, îl laşi la răcit şi încoporezi caşscavalul ras şi ouăle bătute cu sare şi piper.
Umpli formele pregătite cu această compoziţie. Laşi minitartele la cuptor, la foc mediu, 15-20 de minute
până capătă o culoare aurie. Le serveşti calde sau reci.
Poftă bună!
Foto: Shutterstock.com
Încearcă şi reţeta de Quiche cu caşcaval şi roşii.
