Paste cu pui şi sos cremos FOTO

Acesta este un preparat simplu, care poate fi făcut în mai puţin de 30 de minute, iar toată familia ta va fi cucerită de gustul acestor paste cu pui şi sos cremos, pe care le poţi servi la cină.
Paste cu pui şi sos cremos – Ingrediente (4 porţii)
1 piept de pui 60 ml ulei 1 ceapă mare 1 ardei gras roşu mediu 1 roşie mare sau 2 mici 1 1/2 linguriţă sare 1/2 linguriţă piper 2 linguri făină 500-550 ml apă fierbinte 2 căţei de usturoi, tocaţi 1 lingură de busuioc tocat (sau alte verdeţuri) 250 g paste (melcişori) ceapă verde, tocată, după gust unt
Paste cu pui şi sos cremos – Mod de preparare
Fierbi pastele conform indicaţiilor de pe pachet, le scurgi şi le clăteşti sub un jet de apă rece. Laşi melcişorii acoperiţi, ca să nu se usuce.

Toci ceapa, încingi uleiul într-o tigaie şi o căleşti la foc mediu sau mare.

Tai pieptul în fâşii lungi şi subţiri, îl pui în tigaia cu ceapă, reduci flacăra şi prăjeşti 5 minute.

Tai morcovii julien şi îi pui în tigaie.

Tai ardeiul gras roşu în fâşii mici, îl pui în tigaie, condimentezi cu sare şi piper şi căleşti totul 5 minute.

Cureţi roşia de coajă şi o toci cât mai fin. Adaugi făina în tigaie, amesteci repede şi torni apa fierbinte.

Amesteci şi pui acum usturoiul tocat, roşia şi busuiocul sau orice alt tip de verdeaţă preferi. Căleşti ingredientele 5 minute, iar sosul de legume cu pui este gata.

Când serveşti pastele, adaugi câteva linguri de unt într-o tigaie şi pui pastele peste el, fierbi până când se încălzesc postele. Dacă le vrei mai crocante, le laşi mai mult în tigaie.

pregăteşti fiecare farfurie individual atunci când serveşti acest preparat. Aşezi pastele pe farfurie, torni amestecul cremos de legume şi pui. Toci puţină ceapă verde şi le serveşti calde.
Sursa: valentinascorner.com