Prăjitură cu cremă de nuci şi de brânză

prajitura crema nuci crema branza jpeg

Poţi folosi orice tip de brânză vrei pentru a prepara această reţetă, inclusiv mascarpone. Făcută din lapte de vacă, mascarpone se pare că a fost produsă, pentru prima oară, în secolele XVI–XVII, la sud-vest de Milano. Delicata brânză este ingredientul principal în prepararea celebrei prăjituri italiene tiramisu, precum şi a multor altor deserturi. De asemenea, în unele zone ale Italiei, mascarpone se utilizează în locul parmezanului pentru a da cremozitate deliciosului risotto.

Ingrediente

Pentru aluat 200 g unt 250 g zahăr 4 ouă 1 linguriţă praf de copt 300 g făină 150 ml lapte

400 g miez de nucă măcinat

200 ml frişcă lichidă

500 ml apă

6 linguri zahăr

4 plicuri gelatină

coajă de lămâie

500 g cremă de brânză

3 ouă

150 g zahăr

7 albuşuri

500 g zahăr pudră

alune

mentă

Mod de preparare

Pentru aluat, freci untul cu zahărul, adaugi gălbenuşurile. Încorporezi treptat făina amestecată cu praful de copt şi laptele. La sfârşit, pui albuşurile bătute spumă. Frămânţi, împarţi în două părţi egale şi le laşi să se odihnească. Pe o planşetă dată cu făină întinzi fiecare din foile de aluat şi le aşezi în câte o tavă, unsă cu unt. Le dai la cuptor cam

25-30 de minute fiecare.

Pentru crema de nuci, fierbi apa şi în ea dizolvi zahărul. Prepari gelatina aşa cum scrie pe pachet şi o amesteci cu apa îndulcită. În acest lichid pui nucile şi amesteci bine. Dai crema la frigider şi baţi frişca. Scoţi crema de la rece, o amesteci cu frişca şi coaja rasă de lămâie. Pentru crema de brânză, baţi brânza cu ouăle şi zahărul până se omogenizează. Pentru bezea, combini albuşurile cu zahărul şi le pui pe foc. Amesteci până când se topeşte zahărul. Dai vasul la o parte de pe foc şi mixezi până când obţii o spumă tare. Peste prima foaie de blat întinzi un strat din crema de nuci, apoi un strat din cea de brânză şi restul din crema de nuci. Aşezi peste cealaltă foaie de blat şi pui ultimul strat de bezea. Ornezi cu alune şi mentă.