Prăjitură cu halva

prajitura cu halva jpeg

Halvaua se poate folosi şi pentru prăjituri, nici nu aveţi idee ce savuroasă şi delicioasă este. Sigur veţi mai încerca acest truc minunat, să adăugaţi halva la prăjitură. O reţetă minunată şi foarte bună de prăjitură cu halva, fină şi elegantă, perfectă pentru zi de sărbătoare.

Ingrediente necesare pentru Prăjitură cu halva:

Pentru blat:

- 300 de grame de biscuiţi şi eugenii

- 200 de grame de unt

Pentru stratul de halva:

- 100 de grame de halva

- 100-150 de grame de halva zdrobită în bucăţi mari

- 100 de ml de smântână de frişcă

- 2 linguri de brânză mascarpone sau cremă de brânză dulce

Pentru stratul de ciocolată:

- 2 linguri de zahăr

- 2 ouă

- 100 de grame de ciocolată amară

- 1 lingură de făină

- 75 de ml de smântână de frişcă

Pentru ganache:

- 100 de grame de ciocolată amară

- 100 de ml de smântână de frişcă

Mod de preparare Prăjitură cu halva:

Blatul prăjiturii se face pisând biscuiţii şi eugeniile bine de tot. Apoi, se amestecă bine cu untul topit. Se pune în tava de prăjitură, se aplatizează bine cu lingura. Când e gata, se bagă la cuptor preîncins la 170 de grade Celsius, pentru 10 minute.

Halvaua se pisează bine şi se amestecă cu brânza şi cu smântâna. Apoi, se face stratul de ciocolată pentru prăjitura cu halva. Ouăle se bat spumă, împreună cu zahărul, trebuie să devină lucioase şi foarte cremoase. Ciocolata se topeşte pe baie de aburi înainte, ca să se lase la răcit. Se amestecă cu ouăle când este complet rece şi apoi se adaugă şi făina.

Se scoate blatul de la cuptor şi se adaugă stratul de halva, amestecat cu brânza şi smântâna. Se întinde frumos cu ajutorul unei spatule late, apoi se pune şi stratul de halva zdrobit în bucăţi mai mari. Crema de ciocolată se aşază la final, apoi se bagă la cuptorul încins pentru 10-15 minute, cât se se închege crema de deasupra.

În acest timp, se face ganache-ul. Se lasă smântâna pe foc, până aproape de fierbere, să se vadă broboniţele pe margine, dar dă nu clocotească. Atunci, se ia de pe foc, se pune ciocolata şi se amstecă bine,până se formează crema de ciocolată. Se toarnă frumos şi crema peste prăjitură şi se lasă la răcit. Se porţionează şi se serveşte, este minunată. Poftă bună!