Prăjitură cu pepene galben şi blat de cacao

prajitura cu pepene galben si blat de cacao jpeg

Ştiai că în ţările mediteraneene se obişnuieşte să se consume ca aperitiv felii de pepene galben învelite în şuncă crud-uscată (prosciutto)? Sau că în Orient, pepenii galbeni se adaugă în preparate cu legume? Cât despre seminţele de pepene galben, cele uscate se consumă ca gustare în America Centrală şi de Sud, China, Iran şi Egipt.

Ingrediente

Pentru blat 180 g unt 350 g zahăr 3 ouă 150 g făină 1 vârf cuţit de sare 1 fiolă esenţă de vanilie 150 g pudră de cacao

6 albuşuri

25 g gelatină granule

75 ml apă

100 g zahăr

120 g unt

150 g lapte condensat

1 lingură zeamă de lămâie

10 felii pepene galben

Mod de preparare

Pentru blat, baţi untul ţinut la temperatura camerei cu zahărul până obţii o cremă. Adaugi ouăle treptat şi continui să mixezi. Amesteci făina, pudra de cacao şi sarea şi le adaugi în compoziţia cu unt. La final, pui esenţa de vanilie. Aşezi aluatul într-o tavă tapetată şi-l dai la cuptorul preîncălzit, la 170 °C, 30 de minute, până trece testul scobitorii. Atenţie, blatul trebuie să fie copt la suprafaţă şi puţin umed în inte­rior!

Pentru sufleu, înmoi gelatina cu apa, zeama de lămâie şi zahărul conform instrucţiunilor de pe pachet. Mixezi untul, ţinut la temperatura camerei, cu laptele condensat. Baţi spumă albuşurile reci până când spuma nu mai cade de pe mixer. Amestecul cu gelatină îl pui la cuptorul cu microunde sau pe baie de aburi până se topeşte zahărul, apoi îl adaugi în spuma de albuşuri şi continui să mixezi încă 10 minute. În această compoziţie încorporezi amestecul de unt cu lapte condensat.

Aranjezi blatul într-o tavă cu pereţii înalţi, torni peste el umplutura şi dai prăjitura la frigider 4 ore. După aceea, o decorezi cu bucăţi de pepene galben.