Tort de clătite cu afine

tort de clatite cu afine jpeg

Un „munte“ de clătite pe pofta oricui! Şi copiii răsfăţaţi cu acest tort de clătite cu afine vor fi absolut încântaţi de rezultatul vostru culinar!

Tort de clătite cu afine - Ingrediente

Pentru clătite 4 ouă 1 l lapte 300 g făină 1 praf de sare 1 praf bicarbonat 2 pliculeţe zahăr vanilat ulei pentru prăjit

300 g ciocolată

25 g unt

5 ouă

150 g zahăr

½ baton de vanilie

500 ml lapte

200 g frişcă

dulceaţă de afine

Tort de clătite cu afine - Cum se prepară

Pentru încheţată, se bat ouăle cu zahărul,se adaugă laptele fierbinte, în care a fiert batonul de vanilie şi se fierb împreună până se îngroaşă. Se ia de pe foc şi se amestecă până se

răceşte. Se adaugă frişca, se amestecă bine, apoi se pune la congelator. Se prepară aluatul pentru clătite, amestecând ouăle, făina, 1 praf de sare, bicarbonatul, zahărul vanilat,

se diluează cu laptele până se obţine un aluat de consistenţa smântânii. Se coc din acest aluat clătite mai groase şi se ţin calde până se termină toate.

Separat, se pune ciocolata la fiert la bain-marie, se adaugă untul, se amestecă bine şi se lasă la răcit. Se aşază clătitele una peste alta, ungându-le cu ciocolată pe fiecare în

parte, iar deasupra se garniseşte cu îngheţată de vanilie şi dulceaţă de afine. Tortul de clătite cu afine se serveşte rece.