Ruladă cu frişcă şi pepene verde

Ruladă cu frişcă şi pepene verde jpeg

Copiii vor adora acest desert delicios şi aromat, de vară. Prepară şi tu această reţetă de ruladă cu frişcă şi pepene verde, gata în doar o oră!

Ruladă cu frişcă şi pepene verde

Ingrediente

  • 8 gălbenuşuri 
  • 4 albuşuri 
  • 100 g zahăr 
  • 80 g făină
  • 20 g amidon din cartofi 
  • 100 g cubuleţe de pepene verde
  • 2 linguri zahăr
  • 500 ml smântână pentru frişcă

Mod de preparare

1 Pentru blat, mixezi gălbenuşurile cu jumătate din cantitatea de zahăr, până când compoziţia se îngroaşă şi se albeşte. Separat, mixezi albuşurile cu restul de zahăr până devin spumă. Amesteci cele două compoziţii şi adaugi făina cernută şi amidonul. Încorporezi uşor, cu o paletă, de sus în jos. Răstorni aluatul într-o tavă dreptunghiulară, tapetată şi-l dai la cuptorul preîncălzit până trece testul cu scobitoarea, apoi rulezi blatul într-un prosop umed până se răceşte.

2 Între timp, pregăteşti crema. Baţi smântâna rece cu zahărul până devine cremoasă. Derulezi blatul din prosop, întinzi crema, aşezi din loc în loc cubuleţe de pepene şi-l rulezi la loc. Dai rulada la frigider 2 ore.