Ştrudel sărat

2 shutterstock 482741455 jpg jpeg

Foaia de aluat pentru ştrudel, deşi este subţire şi delicată, trebuie să susţină greutatea umpluturii. Pentru a întinde uşor şi eficient foaia de aluat, trucul constă în a pune mâinile dedesubtul ei, cu palmele în jos şi degetele uşor curbate ca pentru a cânta la pian. Lângă ştrudel, merge foarte bine un pahar de pălincă sau de vin.

Ingrediente

Pentru aluat

  • 200 g făină
  • 50 ml ulei
  • ¼ linguriţă sare
  • 100 ml apă caldă

Pentru umplutură

  • 250 g şuncă presată, felii
  • 100 g brânză feta
  • 100 g caşcaval
  • 1 lingură unt
  • 1 ou
  • 1 ceapă
  • 100 ml sos de roşii
  • ½ legătură pătrunjel
  • sare
  • piper
  • seminţe de susan şi de in, pentru decor

Mod de preparare 

Pentru aluat, amesteci uleiul cu apa şi sarea, apoi încorporezi făina şi frămânţi până nu se mai lipeşte de mâini. La final, trebuie să obţii un aluat potrivit de moale şi elastic. Îl pui într-un castron curat, îl acoperi cu un prosop şi îl laşi să se odihnească 30 de minute la temperatura camerei. Pentru umplutură, încingi untul într-o tigaie, sotezi ceapa tăiată mărunt câteva minute şi torni sosul de roşii. Fierbi 5 minute la foc mic. Într-un bol, amesteci brânza feta tăiată cubuleţe cu caşcavalul dat prin răzătoare şi cu pătrunjelul mărunţit. Întinzi o foaie subţire din aluat şi o ungi cu sosul de roşii răcit. Pui pe toată suprafaţa ei feliile de şuncă, apoi întinzi un strat de brânzeturi. Rulezi ştrudelul, sigilezi capetele şi îl aşezi într-o tavă de aragaz cu hârtie de copt. Îl ungi cu ou bătut, presari seminţele de susan şi de in şi îl dai la cuptor 35-40 de minute, la foc mediu, până se rumeneşte. Serveşti ştrudelul cald şi îl decorezi după imaginaţie.

FOTO Shutterstock.com 

Încearcă şi reţeta de Ştrudel cu coacăze negre

Ştrudel cu coacăze negre

shutterstock 1415749505 jpg jpeg