Supă cremă de ardei copţi cu mascarpone

1 shutterstock 1222558660 jpg jpeg

Fie că ai adunat în diverse conserve gustoasele legume şi fructe ale verii şi toamnei, fie că le-ai congelat sau deshidratat, acum e vremea să le foloseşti în mâncăruri savuroase.

Ingrediente

500 g ardei copţi roşii, congelaţi sau din conservă

1 ceapă

4 căţei de usturoi

1 cartof mare

200 g mascarpone

2-3 linguri ulei de măsline

sare

piper 

Laşi ardeii la decongelat, iar dacă sunt din conservă îi ţii cinci minute în apă rece. Cureţi legumele, tai cuburi ceapa şi cartoful, zdrobeşti usturoiul. Într-un vas antiaderent, încingi uleiul de măsline şi sotezi ceapa şi usturoiul 2-3 minute, apoi adaugi cartoful şi presari un praf de sare.

Continui să le căleşti 3-4 minute, adaugi ardeii copţi, torni aproximativ 1 litru de apă, pui capacul şi laşi să fiarbă 20-25 de minute, la foc mediu. 

Condimentezi supa cu sare şi piper, după gust, adaugi mascarpone şi mixezi cu un blender până obţii o cremă fină. O serveşti caldă, cu crutoane.

FOTO Shutterstock