Tort cu jeleu de pepene verde

0110880010 jpeg

Dacă vrei un desert rafinat, uşor de preparat şi, mai ales, răcoritor, pepenele este cea mai bună alegere. Unde mai pui că acest tort este delicios şi se face destul de rapid.

Ingrediente Pentru blat:

120 g făină

6 ouă

105 g zahăr

1 plic zahăr vanilat

Pentru jeleul de pepene

5 căni zeamă de miez de pepene verde

350 g zahăr

zeama de la 3 lămâi

40 g gelatină

4 felii pepene

galben proaspăt

Pentru decor

200 ml frişcă lichidă

150 g zahăr

2 felii pepene galben

2 felii pepene verde

Pentru blat, separi gălbenuşurile de albuşuri. Baţi gălbenuşurile cu zahărul vanilat şi cu 45 g de zahăr tos 2-3 minute la viteză mare. Adaugi făina cernută de 3 ori. Separat, baţi albuşurile spumă. În timpul mixării, pui restul de zahăr. Amesteci compoziţia de gălbenuşuri cu cea de albuşuri. Torni aluatul într-o tavă tapetată şi o dai la cuptorul preîncălzit, la 170 °C, 35-40 de minute. Ulterior, scoţi tava din cuptor şi o laşi să se răcorească 10 minute. Răstorni blatul din tavă şi-l laşi să se răcească complet, apoi îl tai în 3 felii egale.

Pentru jeleu, hidratezi gelatina conform instrucţiunilor de pe ambalaj. Combini zeama de pepene, zeama de lămâie şi za­hărul. Pui amestecul pe foc 15 minute şi amesteci continuu. După ce ai dat compoziţia deoparte, o laşi să se răcorească puţin şi adaugi gelatina hidratată.

Baţi frişca lichidă cu zahărul până devine cremoasă.

Într-o tavă cu pereţii detaşabili aşezi o felie de blat peste care torni 1/3 din jeleu şi adaugi câteva bucăţi de pepene galben. Dai tava la frigider 30-40 de minute. Continui în felul acesta încă de 2 ori, cu restul in­gredientelor. Pui deasupra o parte din cremă, o ni­velezi, iar cu restul îmbraci marginile feliilor de blat şi-l decorezi cu bucăţi de pepene verde şi galben. Dai tortul la frigider 6-8 ore.