Vinete umplute cu şuncă

vinete umplute cu sunca jpeg

Pentru că vinetele sunt legume de sezon, poţi prepara din ele fel şi fel de preparate. Unul dintre ele este acest fel de mâncare de vinete unmplute cu şuncă.

Ingrediente

2 vinete potrivite 1 ardei gras roşu 1 ceapă tocată 2 linguri unt 2 roşii tăiate cubuleţe 150 g şuncă sare piper 2-3 căţei usturoi caşcaval, după gust 1 lingură pătrunjel tocat 1 lingură busuioc tocat felii de lămâie

Mod de preparare Speli vinetele, le tai în jumătăţi, pe lungime, le condimentezi cu sare şi le laşi să se scurgă între două planşete înclinate, 30 de minute. Le clăteşti cu apă rece şi le opăreşti 5 minute, apoi le laşi iar la presat, ca să se scurgă apa din ele. Scoţi cu grijă pulpa, astfel încât să nu le deteriorezi coaja.

Sotezi ardeiul gras, ceapa şi pulpa de la vinete în unt, într-un vas. Adaugi roşiile, şunca tăiată fâşii (păstrezi câteva felii şi pentru servire), presari sare şi piper, după gust. Amesteci şi rumeneşti un minut, iar spre sfârşit adaugi usturoiul zdrobit şi verdeaţa. Laşi să se răcească.

Umpli vinetele cu această compoziţie, le aşezi într-o formă unsă cu ulei sau unt, razi caşcaval şi le dai la cuptorul încins 30 de minute, până se rumenesc. Când sunt gata, le aşezi pe farfurie şi le serveşti alături de felii de lămâie verde şi felii de şuncă.