Alimente pe care nu trebuie să le reîncălzeşti niciodată

36295122   closeup on fresh vegetables on table jpeg

Cu toţii avem obiceiul de a păstra mâncarea rămasă pentru mai târziu sau de pe o zi pe alta, însă unele alimente reîncălzite pot face mai mult rau decât bine, pentru că nu îşi menţin valoarea nutritivă. Află care sunt:

Ţelina

Folosită îndeosebi în supe, ţelina conţine nitraţi care se transformă în nitriţi, substanţe nocive pentru organism, atunci când este reîncălzită. Pentru a nu se transforma într-un aliment dăunător sănătăţii tale, este de preferat ca mai întâi să scoţi ţelina din supă, înainte de a reîncălzi. Acest lucru de aplică şi în cazul morcovilor.

Sfecla

Asemenea ţelinei şi morcovilor, şi sfecla conţine nitraţi care, reîncălziţi, se vor transforma în nitriţi. Ideal este să nu o mai consumi altfel decât rece, după ce a fost gătită.

Ouăle

Ouăle devin toxice în momentul reîncălzirii la temperaturi ridicate. Fenomenul nu se aplică în schimb sosurilor ce au în compoziţie ouă, ci doar felurilor de mâncare ce conţin ouă fierte sau prăjite. Evită riscul de a te îmbolnăvi consumându-le ca atare, după ce acestea s-au răcit.

Puiul

Consumată a doua zi după preparare, carnea de pui poate fi extrem de periculoasă pentru sănătate şi poate cauza probleme digestive. Acest lucru se întâmplă datorită schimbării structurii proteice. Dacă trebuie neapărat să o reîncălzeşti, fă-o la o temperatură mică şi pentru un timp mai îndelungat.

Cartofii

O dată reîncălziţi cartofii îşi pierd din proprietăţile nutritive, devenind chiar toxici. Cartofii copţi lăsaţi 2-3 zile la temperatura camerei pot dezvolta anumite bacterii, ce pun în pericol sănătatea. Mănâncă-i imediat după preparare sau chiar reci, atunci când conţin cel mai mare procent de amidon şi îţi oferă o senzaţie de saţietate de durată.