Bucătărie portugheză: cataplana tradiţională cu peşte şi fructe de mare

1 dsc 7583 jpg jpeg

Bucătăria portugheză;este mai puţin cunoscută în România, spre deosebire de alte bucătării mediteraneene care s-au bucurat, însă, de un marketing mai puternic. În Bucureşti, aromele Portugaliei se regăsesc la restaurantul Dancing Lobster, unde cheful Ricardo Deus creează farfurii apetisante, printre care acest preparat savuros: cataplana tradiţională cu peşte şi fructe de mare.

  • Porții: 2
  • Timp total: 45 min
  • Pregătire: 15 min
  • Gătire: 30 min
  • Categorie: fel principal, fructe de mare

Ingrediente

200 g peşte oceanic proaspăt (biban de mare, dorada, calcan, plătică etc)

6 creveţi proaspeţi

6 vongole

6 midii

2 creveţi black tiger

50 ml bisque de creveţi

2 cartofi

1 ardei gras roşu

1 ardei gras galben

1 ardei gras verde

1 ceapă albă

1 roşie

30 ml ulei de măsline

5 căţei usturoi

100 ml vin alb

sare, piper, după gust

Mod de preparare

Pentru bisque de creveţi, fierbi capetele şi carapacele creveţilor şi ale creveţilor black tiger 20 de minute, în 200 ml de apă. Condimentezi cu sare după gust şi pasezi totul în blender. Strecori printr-o sită fină şi obţii bisque, o supă-cremă groasă, cu aromă puternică.

Tai ardeii şi ceapa julien şi le pui în cataplana (cataplana este un vas tradiţional portughez, dar poţi folosi o tigaie adâncă, acoperită cu capac). Adaugi ulei de măsline, usturoi, vin alb, bisque, roşiile tăiate felii, sare şi piper după gust.

Tai cartofii în felii groase şi le aranjezi în cerc, pe marginea tigăii, iar în centru aşezi fructele de mare şi peştele eviscerat, spălat şi curăţat. Acoperi cu capac şi le laşi să fiarbă 30 de minute. Le serveşti fierbinţi, direct din vasul în care au fost pregătite.