Care sunt alimentele care aproape nu au termen de valabilitate şi pot fi consumate după o perioadă extrem de mare de timp

alimente2 jpeg

Există mai multe directive impuse producătorilor astfel încât siguranţa alimentară a consumatorului să nu fie în pericol. Toate produsele trebuie să aibă înscrise pe ambalaj aceste detalii, indiferent de categoria din care fac parte. Cu toate acestea, există şi alimente care pot rezista timp îndelungat fără să se strice.

Menţiunile „A se consuma înainte de“ sau „Expiră la“ indică data până la care alimentele pot fi consumate fără riscuri pentru sănătate. Există totuşi o oarecare flexibilitate pentru anumite preparate. Astfel, iaurtul poate fi consumat chiar şi la o săptămână după data iniţială de expirare, cu condiţia ca ambalajul lui să fie bine închis şi să fi fost păstrat la rece.

Ouăle sunt proaspete doar în primele nouă zile

Deşi data expirării este înscrisă pe fiecare ou în parte, termenul lor de valabilitate este în general de 28 de zile, indiferent de origine. Sunt considerate proaspete însă doar în primele 9 zile, iar după această perioadă vor necesita un timp de preparare mai îndelungat.

Coaja trebuie să fie curată şi necrăpată, pentru ca microbii de pe ea să nu ajungă în interiorul oului. Există şi situaţii în care termenul de valabilitate este modificat în funcţie de sezon. Ştiai că ouăle au un termen de valabilitate de doar 10 zile pentru perioada aprilie-septembrie? Iar în sezonul rece, acelaşi tip de ouă se păstrează la frigider 20 de zile?

Situaţia alimentelor la vrac

În cazul lor, poţi întreba vânzătorul care este data inscripţionată pe ambalajul original. De exemplu, mezelurile feliate pot fi consumate fără nicio problemă în următoarele două zile. Carnea tocată se prepară şi se consumă în ziua în care ai cumpărat-o.

Cum recunoşti un aliment expirat?

Există alimente fără termen de valabilitate?

Sarea nu are termen de valablitate, fasolea uscată poate fi păstrată în cămară şi consumată chiar şi după 2 ani, curmalele pot fi păstrate la frigider circa 7 luni, iar în congelator chiar şi un an. Totodată, orezul brun, o dată deschis, poate fi pregătit în cel mult 6 luni. Orezul alb, pe de altă parte, are un termen de valabilitate nelimitat, cu condiţia să fie păstrat în pungi bine închise.

Nici zahărul nu se strică pentru că nu susţine creşterea bacteriilor. O dată cu trecerea timpului se poate lipi în bulgări, însă asta nu înseamnă că s-a stricat. Nici mierea nu expiră, iar vinul devine chiar mai bun cu timpul. Condiţia este însă să fie păstrat corespunzător, altfel poate fermenta. În general, se ţine în sticle perfect sigilate, la o temperatură de 10-12 grade. Şi ciocolata neagră, brută, fără adaosuri, poate fi consumată după 2, maxim 3 ani. Totuşi, pentru majoritatea oamenilor, nu tinde să reziste atât de mult, fiind savurată mult mai repede.

Ce se întâmplă dacă mănânci un produs expirat

După expirarea termenului de valabilitate, alimentul nu mai are valoare nutriţională, iar riscul de producere a toxiiinfecţiilor şi alergiilor este mare. Pe termen lung, consumul produselor alimentare expirate duce la stări carenţiale în organism sau alte probleme de sănătate.