Cârnatul patrician, părintele mitititelului naţional. Legenda preparatului şi reţeta după care poţi să-i pregăteşti acasă

646x404 jpeg

Poate nu ştiţi dar micul naţional are şi un părinte. E vorba despre cârnaţii patricieni care se vindeau la terasele bucureştene.

m aflat istoria lui, dar şi reţeta de la un cunoscut bucătar bănăţean, Uica Mihai. “Născut în faimosul local din Bucureştiul vremurilor cu ştaif «La Iordache», patricianul, cârnatul cu must şi pieliţă crocantă, este prin legendă şi prin zicere, tatăl mititelului naţional cu care ne hrănim nu doar burţile, ci şi melancolia vremurilor duse. Aceşti cârna afurisiţi fripţi pe jăratec iute de tizic, se fabricau chiar în local, la botul calului, traşi în maţe ţinute în apă cu oţet de trandafir şi boabe de ienibahar iar anecdota spune că într-o seară plină de muşterii,  când s-au teminat maţele, grataragiul a luat mici boţuri de tocătură şi a răsucit cârnăţei fără piele de doar lungimea unui deget şi mai pruftuluindu-i cu niţel mujdei şi boia roşă de ardei bulgăresc, i-a perpelit pe jăratec şi i-a servit chefliilor chercheliţi drept patricieni beliţi", spune Uica Mihai.

Produsul a avut succes nemaipomenit, iar patronul, fulgerător şi fericit a înţeles că face economie de trei ori, adică la maţe, la timpul pierdut cu umplerea lor şi la jăratecul economisit, fiindcă micul se frige mai repede ca patricianul.

Ingrediente:

Carne macră de vită (pulpă)  6 kg.

Piept de vită cu seu 2 kg.

Slănină din căzături de la fasonarea porcului 2 kg

Usturoi pisat cu sare grunjoasă 400 g

Piper râşnit proaspăt 50g.

Cimbru uscat 20g.

Află reţeta completă a cârnatului patrician pe adevarul.ro.

Află reţeta completă a cârnatului patrician pe adevarul.ro.

FOTO uicamihai.ro