Cartofi noi cu mărar în sos de iaurt

cartofi noi cu sos de iaurt jpeg

Îi mulţumim domnului Albert Daniel Bertoni, din Focşani, Vrancea, pentru această reţetă simplă de cartofi noi cu mărar, în sos de iaurt.

Ingrediente

1 kg cartofi noi, cât mai mici câteva fire mărar verde ulei, pentru prăjit sare, după gust

Pentru sosul de iaurt

200 ml iaurt gras

2-3 fire mărar proaspăt

2 fire usturoi verde

20 ml suc de sfeclă

sare, după gust

piper, după gust

Mod de preparare

Cartofii îi speli bine de pământ şi îi laşi în coajă. Pui uleiul în ceaun, apoi adaugi cartofii. Când devin aurii, îi scoţi într-un bol şi îi amesteci cu mărarul tocat mărunt.

Pentru sosul de iaurt, toci mărarul mărunt. Pisezi usturoiul şi îl freci cu puţină sare. Într-un bol, pui iaurtul, sucul de sfeclă, piperul, mărarul şi usturoiul şi le amesteci până când obţii un sos omogen. Serveşti cartofii cu sosul de iaurt.

Echipa clickpoftabuna.ro nu îşi asumă responsabilitatea eventualelor nereuşite culinare. Reţetele sunt trimise de cititorii noştri şi aparţin acestora.