Cele mai întâlnite greşeli când găteşti legume congelate şi cum să le eviţi

2 shutterstock 767705548 jpg jpeg

Legumele congelate sunt una dintre cele mai bune surse de vitamine în sezonul rece. Pentru că ele sunt supuse procesului de congelare la doar câteva ore după ce au fost culese, îşi păstrează majoritatea nutrimenţilor. Însă multe greşeli apar atunci când gătim legumele congelate. Află care sunt erorile pe care trebuie să le eviţi pentru a avea preparate gustoase şi pline de vitamine.

Atunci când cumperi de la magazin legume congelate, e bine să nu alegi o pungă la întâmplare. Scutur-o puţin, iar dacă se aude sunetul făcut de bucăţile îngheţate care se lovesc între ele, cumpără produsul respectiv. Dacă, însă, în pungă e un calup întreg îngheţat, nu cumpăra. Asta înseamnă că produsul nu a fost bine depozitat, că s-a dezgheţat, apoi a fost recongelat.

Legumele congelate sunt foarte versatile şi pot fi folosite în nenumărate mâncăruri, însă nu în toate. De exemplu, este bine să nu combini în acelaşi preparat legume congelate şi legume proaspete. Texturile vor fi diferite, unele vor fi mai moi, altele mai tari, iar rezultatul final nu va fi cel dorit.

O delicioasă reţetă cu spanac congelat: Rulouri cu spanac şi creveţi

O delicioasă reţetă cu spanac congelat: Rulouri cu spanac şi creveţi

1 rulouri jpg jpeg

Un alt eşec ai putea înregistra dacă decongelezi legumele. Ele se gătesc foarte bine dacă le adaugi îngheţate în diverse mâncăruri: supe, ciorbe, tocăniţe etc. Dacă le dezgheţi înainte, se vor înmuia foarte tare în timpul procesului termic, se vor dezintegra şi nu vor avea un aspect plăcut. Acelaşi lucru se va întâmpla şi dacă adaugi legumele congelate prea repede în mâncare, atunci când găteşti.

Nu folosi cuptorul cu microunde

Evită să le prepari în cuptorul cu microunde. Nu vei obţine o textură crocantă, ci doar nişte legume îmbibate cu apă.

Nu le ţine la congelator o perioadă prea lungă. Legumele pot fi congelate până la un an, însă e bine să le prepari înainte de acest termen. Dacă vor prinde acea peliculă subţire de gheaţă, la suprafaţă, nu vor mai avea un gust atât de bun şi nici textura ideală. Dacă nu consumi toată cantitatea dintr-o pungă cumpărată, e bine să transferi legumele rămase într-o altă pungă, sigilată cu „fermoar“, pe care să o depozitezi imediat la congelator.

FOTO: Shutterstock