Chef Petrişor Tănase: „Bucătăria trebuie să fie simplă şi gustoasă“

DSC 8263 jpeg

E aproape imposibil să nu fi auzit de Petrişor Tănase! Cheful cu mustaţă a fost primul bucătar care a gătit la televizor. Are imaginaţie, talent, bun-gust şi, cel mai important, pune suflet în tot ce face, pentru a aşeza pe farfurie cele mai rafinate preparate.

„... mustaţa mea a apărut până şi într-un prim-plan pe ecranul Festivalului de film de la Veneţia, în filmul franţuzesc „Une place parmi les vivants” („Un loc printre cei vii“ – n.n.), regizat de Raoul Ruiz“, îmi spune interlocutorul meu. L-am întâlnit pe Petrişor, cu mare chef de povestit, la Studioul lui culinar de pe Calea Giuleşti.   „... ulterior, am avut o propunere de a juca rolul unui ofiţer german, era un rol secundar. L-am refuzat, iar acum îmi pare rău“, continuă cheful.

Primele amintiri

Şi-a descoperit pasiunea pentru bucătărie abia după ce a terminat Şcoala de bucătari a Ministerului Turismului în 1977: „Primii mei maeştri au fost Gheorghe Manolescu şi Norica Caravan, asta se întâmpla la Restaurantul Turn din Piaţa Sălii Palatului, pe atunci era restaurantul actorilor, apoi a urmat maestrul Ion Samoilă şi Sandu Costel“, îmi povesteşte Petrişor. Ei bine, pe maestrul bucătar îl leagă amintiri frumoase de restaurantul Turn, deoarece acolo l-a cunoscut şi pe actorul Florin Piersic: „La restaurant am gătit pentru Florin Piersic, maestrul venea la bucătărie de fiecare dată şi ne saluta. De-a lungul timpului am avut multe satisfacţii profesionale! Am gătit pentru preşedinţii Camerei Deputaţilor, precum şi pentru Ceauşescu, o singură dată. De fapt, nu pentru el personal, ci pentru o masă pe care o dădea de ziua lui“, a mai dezvăluit el.

Simplitate în bucătărie

Discreţia şi simplitatea sunt calităţile care stau la baza carierei maestrului Petrişor Tănase, de aceea, îl întreb dacă există simplitate în bucătărie şi ce înseamnă? „Nu agreez mâncărurile tradiţionale transformate, cum ar fi sarmalele. Eu voi face mâncăruri simple şi gustoase. La un moment dat, nişte bucătari au început să transforme sarmaua în avioane. Daţi-le oamenilor sarmaua aşa cum e ea, tradiţională! Paul Bocuse nu a transformat mâncarea tradiţională, ci a creat noi reţete. Bucătăria trebuie să fie simplă şi gustoasă.“

Ce secrete ascund reţetele lui Petrişor Tănase?

„N-au nici un secret“, îmi spune zâmbind discret, apoi continuă: „Pun mult suflet, şi, noi facem mâncărurile gustoase, pentru că punem multe zarzavaturi. Îmi place să fac ciorbele consistente, să nu mai vrei felul doi“, încheie cheful.

„Apetitus“

Am vrut să aflu ce îşi mai doreşte, în continuare, pe plan profesional şi ce visează să facă, iar răspunsul lui vine promt: „Dezvoltăm un concept nou, un magazin cu produse sănătoase, de tip street food, pentru a promova bucătăria tradiţională. Mâncarea poate fi luată la pachet, iar ambalajul este reciclabil. Magazinul se va numi „Apetitus“, iar meniul va cuprinde preparate din toate regiunile ţării: din nordul Ardealului – ciorba din cartofi, din Moldova – borşul moldovenesc, din Munteania, –  zeama de pasăre“, îmi explică simpaticul meu interlocutor.

Reţeta lui Petrişor

„Ei bine, e sezonul sparanghelului, de aceea, poţi să faci o supă-cremă de sparanghel. Pentru 4 persoane ai nevoie de 10 fire de sparanghel, 2-3 crtofi, un morcov, 150 g de ţelină, 1 rădăcină de pătrunjel şi 1 ceapă. Pui legumele la fiert, apoi le pasezi. La final, adaugi o lingură de ulei de măsline, sau de smântână, după preferinţă. La fel de bine poţi pune şi un cubuleţ de unt pentru a-i da fineţe. Iată şi o reţetă de succes în viaţă, pentru cititoare: Să nu laşi timpul să zboare, pentru că viaţa e foarte scurtă.“

Text: Dorina Novac; Foto: Sorin Stana