Tânăr şi cu o carieră de invidiat, cheful francez Samuel Le Tourriellec a venit în România în urmă cu şase ani. Ne-a adus în dar bucătăria franceză şi zâmbetul lui cald şi prietenos. Bucurie, chef de viaţă, extaz şi fericire... sunt sentimentele pe care le transmite Sam. Comunică uşor cu oamenii şi cu ingredientele, la el totul este artă şi poveste.

„Acasă la mine, toţi sunt pescari“

Frumoasele cuvinte din titlul acestui interviu mi le-a spus interlocutorul meu Samuel Le Tourriellec, executive-chef la un restaurant cu bucătărie internaţională din Capitală. Sam a venit în România în urmă cu şase ani, împreună cu fiica lui, care este elevă la Liceul francez. Are visuri mari, vrea, împreună cu cheful Remus Nica, prietenul lui, să rafineze gusturile şi bucătăria românilor şi să deschidă o şcoală de bucătari profesionişti şi amatori. Adoră patiseria, pentru că „mă relaxează cel mai mult“ şi să gătească peşte „pentru că acasă la mine, în Bretania, toţi sunt pescari“.

Sam este un tip jovial, care ştie destul de bine româneşte. Întâlnirea cu el mi-a „aranjat-o“ Remus Nica, gazda emisiunii Cireaşa de pe tort, de la Prima TV. Carismaticul chef francez ne-a primit la restaurantul Loft din Bucureşti, la o cafea pe care a preparat-o chiar el. „Îmi plac toate bucătăriile pentru că fiecare are gustul, tehnica şi mirodeniile ei. Gătesc de la 16 ani, îmi aduc aminte că bunicul meu făcea scoici Saint Jacques gratinate, cu sos Bechamel, cu pesmet , le băga la cuptor şi le ţinea până când căpătau o pojghiţă crocantă. Niciodată nu le voi uita mirosul “, îmi spune Sam.

Gusturi unice

Adolescentul care gătea alături de bunici a ajuns să lucreze la Tour D’Argent, restaurant cu 3 stele Michelin din Paris: „Este primul restaurant din lume unde s-a mâncat, în anul 1533, cu tacâmuri. Tot acolo s-a mâncat în premieră şi raţă înăbuşită. Acesta e un preparat în care sângele rămâne în interiorul păsării, iar carnea astfel gătită este mai fragedă. Acolo, în bucătăria restaurantului, cam toate preparatele se făceau cu mâna însă, uneori, ne foloseam şi de tehnologie, dar totul era clasic. Mai târziu când eram la hotel Maurice, restaurant tot cu 3 stele Michelin, îmi aduc aminte că cel care livra legumele venea şi de trei ori pe zi, până când aducea legumele perfecte“, îşi aminteşte Sam. Nu mă pot abţine şi-l întreb pe când un restaurant cu stele Michelin în România, care sunt rigorile celor care acordă stele Michelin? „Mai întâi se face o scrisoare, dar cei de la Ghidul Michelin nu te anunţă când vin. Vin fără să ştii, se aşază la masă, comandă, îţi verifică calitatea, creativitatea şi gustul, apoi frigiderul, meniul cu mâncare şi cel cu băuturi, iar locaţia trebuie să fie perfectă. Nu vin doar o dată, ci de mai multe ori şi, de fiecare dată, trebuie să găsească acelaşi gust. De regulă restaurantul trebuie să fie mic, iar personalul, bucătari şi patiseri, să acţioneze ca unul. O stea Michelin este pentru calitatea şi ingeniozitatea mâncării “, îmi spune el. Da, am înţeles! Simt nevoia să schimb subiectul şi-l întreb ce mâncăruri îi plac de la noi, iar el îmi răspunde prompt: „Coliva! Îmi mai plac ciorbele, sarmalele, ciulamaua, tochitura şi, doar aici am mâncat, saramura. Este foarte bună, în bucătăria franceză nu există un echivalent la saramură. Avem o supă care se face din mai multe soiuri de peşte de mare şi este mai groasă. Maria, pentru mine bucătăria nu e mâncare, ci stil de viaţă.“

Şcoală de bucătari

Samuel Le Tourriellec şi Remus Nica vor deschide, din toamnă, o şcoală de bucătari, în Bucureşti. „Aici sunt foarte mulţi oameni care vor să-şi rafineze gusturile. La şcoala noastră se pot înscrie amatori şi profesionişti. În fiecare zi se va învăţa câte ceva: cum se găteşte peştele, cum se fac sosurile, o zi va fi pentru legume, una pentru salate şi tot aşa, iar, la final, se va da un examen. Fiecare elev va prepara un aperitiv, un fel principal şi un desert. În bucătărie totul e constanţă, adică gustul să fie acelaşi şi când găteşti pentru o persoană şi pentru 40“, încheie Sam.

Loading...