Clătite cu fulgi de ovăz (digestie)

Clatite cu fulgi de ovaz digestie jpeg

Bucură-te de o doză bună de proteine şi răsfaţă-te cu o porţie de clătite sănătoase. Aceste clătite preparate cu fulgi de ovăz au un conţinut bogat de fibre şi de proteine, dar în acelaşi timp au puţin zahăr. Dacă vrei, le serveşti cu fructele tale preferate, cu dulceaţă sau unt.

Potrivit unei colecţii ample de studii, publicată în Jurnalul Britanic de Nutriţie, fulgii de ovăz pot juca un rol important în îmbunătăţirea saţietăţii, îmbunătăţesc calitatea dietei şi calitatea digestiei, dar te ajută să ai un metabolism mai bun şi un sistem cardiovascular sănătos.

Cerealele integrale, precum fulgii de ovăz sunt adeseori recomandate pentru că au multe beneficii asupra tractului gastrointestinal, dar ajută digestia. Cercetătorii subliniază că un consum de fulgi de ovăz ajută la reducerea foamei şi sporeşte senzaţia de saţietate.

Ingrediente (4 porţii)

100 g fulgi de ovăz 2 ouă 100 g brânză cottage 1 banană praf de copt lapte de migdale, după gust ulei

Pentru topping

4 linguri unt de migdale (sau untul tău preferat)

2 linguriţe miere

4 linguri iaurt grecesc degresat

4 smochine

1 pară

1 măr

1 mână de seminţe de rodie

Mod de preparare

Amesteci toate ingredientele pentru clătite (cu excepţia uleiului) într-un blender, până la omogenizare. Dacă ţi se pare că este prea groasă compoziţia, adaugi un strop de lapte sau lapte de migdale, după gust.

Pregăteşti toate topping-urile în boluri mici, tai smochinele felii. Dai prin răzătoare mărul şi para, apoi le amesteci cu seminţele de rodie şi dai compoziţia deoparte.

Încălzeşti o tigaie la foc mediu, o stropeşti cu ulei şi verşi excesul, dacă e cazul. Torni aluatul de clătite în tigaie şi rumeneşti aproximativ 3 minute sau până când se formează bule de aer la suprafaţă. Întorci clătita cu o paletă şi o mai rumeneşti câteva minute, până se coace frumos, apoi o aşezi pe o farfurie. Peste straturile de clătite, pui fructele tăiate şi untul, le stropeşti cu miere şi pui câteva linguriţe de iaurt grecesc.

Sursa + foto: www.jamieoliver.com

Cele mai bune clătite cu lapte bătut

Cele mai bune clătite cu lapte bătut

Tartă din clătite, cu brânză şi caise

Tartă din clătite, cu brânză şi caise

Clătite cu dovlecei (vitamina C)

Clătite cu dovlecei (vitamina C)